Florin Haidamac, premiant la FanSF

coperta_dsfA apărut de curând Dispensarul SF al lui Florin Haidamac, bun doctor și bun coleg de redacție la Gazeta SF. Citeam cuvintele  prietenului Oliviu Crâznic despre volum și mă amuzam un pic de premiul FanSF primit de Florin pentru una din povestirile de pe Gazetă. Florin este un tip popular. El nu se ceartă cu nimeni, prea tare, obișnuiește să pună câte o poantă în fiecare conversație.

Pe scurt, e un tip popular. Foarte bine pentru el. Pentru mine, a fi popular nu înseamnă același lucru. În fandomul românesc de cincizeci de persoane, a fi popular înseamnă ori să-i înjuri pe toți (știu persoane care fac asta), ori să te pupuiești cu toți (eu chiar nu mă văd făcând asta). Pentru mine, a fi popular într-un grup nespecific de cincizeci, e ca și cum aș fi popular la pușcărie. Nu e ceva ce mi-aș dori, pentru bătrânul meu dos obosit.

Poate nu e o asociere prea fericită, dacă mă gândesc la ce-o zice Florin. Bătrâne, pentru tine e ok, ești safe, nu deranjezi pe nimeni. Eu însă am alte scopuri, m-am născut într-o zodie de oameni neliniștiți. Eu dacă nu am ceva de făcut, îmi caut. Dacă sunt fericit un minut, mă plictisesc și încep să devin nefericit pentru că am stat locului prea mult. Adică, mă îndepărtez de orice situație care seamănă prea mult cu moartea și asta cât se poate de repede.

Oricum, să fii votat de opt-nouă oameni nu reprezintă ceva măgulitor pentru mine, ci doar jocul întâmplării. Iar un vot primit de mine de la cineva din fandom, ar spune ori că persoana respectivă e un fanatic de-al meu – o specie fără indivizi, cineva care-a căzut pe spate când a citit ceva scris de mine (asta s-ar putea s-o cred dar nu prea tare) sau mesajul că am făcut cu adevărat o tâmpenie cât casa.

Vorba lui Liviu când zicea de furat căciula, nu mă încântă să-mi fur singur căciula și să mă auto-amăgesc cu o “carieră în SF”. Sefeul românesc e la pământ. Lumea se chinuiește să facă respirație gură-la-gură unui mort îmbălsămat, la care încă mai vin coroane de pomenire. Că e mort, e de la CTP citire, doar ce m-am convins că e adevărat. Deci repet: nu mă interesează carieră în SF. Că scriu SF? Pot scrie orice trăznaie îmi trece prin cap.

Mai mult, sunt câțiva băieți prin zonă care păzesc cu strășnicie gardul sefeului modern. Ciuciți în poartă, cu pantalonii-n vine, cu bota pe umeri, păzesc să nu intre cineva în fandom ca să le tulbure jocul. Paznicii de baltă îndepărtează mușterii cu mirosul și atitudinea lor fenomenală. Cine vrea carieră în scris se teme pentru imaginea sa publică. Se teme să fie înjurat și umplut de rahat pe bloguri. Loosing face, nu e ceva ce-și permite oricine. Iar instrumentul de șantaj funcționează impecabil. Nimeni nu crâcnește în față moștenitorilor și arendașilor sefeului.

Nu mai spun de schema complexă de alianțe și de “drepturi depline” asigurată de cerberi prin mai tot fandomul.  Adică tot printre cei cinzeci de fani. Câteva cărți prin contract de sponsorizare, totul foarte “hush-hush” asigură tăcerea din partea grupului. Dacă nu taci, șeful grupului are datoria să te sfătuiască să renunți la ostilitate și să aprobi tot ce ți se bagă pe gât. Adică mizerii de doi bani în poleială.

Tot mă învârt în jurul subiectului cu punerea în scenă, descrierea contextul și altele. Contextul e unul dramatic, în care lumea se pare că nu mai citește și cărțile pot apare doar în tiraje derizorii. FALS. Lumea citește la greu. Circulă vorba printre editori că sunt circa un milion de cititori profesioniști în România. Cum ajungi la ei? Cu maculatură în nici un caz. Ori asta este exact ceea ce majoritatea producțiilor sunt: maculatură.

Traduceri departe de a respecta spiritul operei originale, povești de adormit copii în loc de cărți de aventuri, schițe plângăcioase adunate în volum drept operă SF reprezentativă. Uneori nici nu e o fărâmă de SF înăuntru. Nu dau exemple, sunt destul de nepopular și așa. Dar realitatea care îmi confirmă ipotezele este că cititorii nu dau năvală.  Tirajele sunt mici pentru că atât se vinde. Pentru că ceea ce se tipărește este sub calitatea așteptată de cititorii profesioniști. Între ei aș dori să fiu popular. Cincizeci de exemplare? Fugi dom’le de-aici!

Și atunci? Cine face alegerea? Cine face pregătirea, prospectarea și evaluarea inițială a textelor? În ultimele luni, în Gazeta SF au apărut texte mai bune decât ce s-a tipărit în multe din volumele ultimei perioade sefistice din România. Nu mă interesează aprobările vocale, pentru că nu vor fi. Ceea ce gândiți, asta ar trebui să vă intereseze. Eu așa gândesc și îmi este de ajuns. Nu îmi plac minciuna sau fățărnicia, sau albul zugrăvit în culoarea cameleonului. De-asta nu sunt un tip popular și nici nu trebuie. Lucrez cu cifrele, multe, nenumărate. Dacă un calculator îmi spune că e bine, am mai multe motive să-l cred decât pe omul care tot încearcă să-și fure căciula. Pe cuvânt, nea Liviule. Doar ești din domeniu.

Încă un cuvânt, pentru editori, pentru adevărații editori care știu ce înseamnă tiraje mari: ceea ce fac la reviste, fac pentru voi și pentru cititori. Vreți opere de succes, veniți să descoperim împreună autorii. Autorii vin dacă cineva le oferă siguranța și protecția împotriva celor care se tem de concurență. Protecție împotriva celor care habar n-au să țină furculița și udă stiloul la capătul fără peniță. O specie supărător de invidioasă și răutăcioasă.

În ultima vreme tot mai mulți apropiați spun că îi bate gândul să renunțe la SF și la proiectele legate de SF. “Keep it up” se aud încurajări. Fraților, nu e vorba de încurajări. Degeaba dai din taste să scrii câteva cuvinte fără noimă pe un blog. Ce vrei să spui? Că l-ai susținut pe bătrânul Mircea când era gata-gata să abandoneze? Vax. M-am săturat de presiunile astea care se propagă până cel care face o muncă onestă și folositoare se lasă de meserie. Credeți că doar în sefe se găsesc trolli nesimțiți?

Toată România suferă de aceeași discriminare manelistică a culturii față de salamul cu soia. Lumea e în criză și atunci “s-o ia mama ei de cultură”. De la ICR până la ultimul troll sefist, toți mănâncă același rahat. Chipurile au grijă și răspândesc cultura pe domenii…

Cine are nevoie de opere submediocre sau tiraje de print-on-demand? Profesori care trebuie să-și facă planul de lucrări? “Scriitori” care aspiră să fie titulari, în USR? Considerați că n-am idee și nici nu mă interesează. Dar ce știu este că tirajele astea nu sunt pentru scriitori serioși care-și cunosc valoarea și nici pentru cititori. Ele sunt doar o piedică între puținii scriitori peste medie și marea masă a cititorilor.

Ei da, acolo aș vrea să fiu popular. Între acei mulți cititori. Orice altceva este amăgire.

P.S. Vreți să citiți și ceva suspans? Aveți aici ceva inedit.