Presa de dimineaţă

Zi obişnuită, coadă la semafor. „Ziaristul” din faţă se apropie dinspre intersecţie, scotoceşte ceva prin taşcă şi pune pe un tufiş de evergreen doua ziare, pentru colega lui de intersecţie. Un câine, de Bucureşti, se apropie de ziare, ia unul mai grosuţ cu botul, îl jumuleşte un pic şi văzând că nu e rost de muşcat bine îl lasă. Sau poate observând că se apropie cineva? Cert e că a ridicat repede piciorul în poziţie de tras şi a udat ziarul cu gust de plumb. În urma câinelui care o luase tacticos la pas, soseşte „ziarista”, colega „ziaristului”. „Al naibii câine” a zis, continuând cu ceva ininteligibil despre primărie.