Philip K. Dick reading an article about the film, Blade Runner Photo courtesy of the Philip K. Dick Trust
Toată lumea învaţă din erori. Încercare şi eroare, este unul din principiile inteligenţei artificiale. La începuturi mă preocupa destul de mult problema învăţării, legătura cu algoritmii genetici şi reţelele neuronale. De ce le-am abandonat? Probabil am găsit o cale mai uşoară de a accede la dramul de fericire care te împinge mai departe, pe firul timpului.
Cred cu toată convingerea că povestind această istorie extrasă din contextul mai larg al fandomului voi putea arăta şi altora care sunt efectele nefaste ale automulţumirii şi autoamăgirii. Eu sper că m-am ţinut destul de departe de cele două auto-mate ale pierderii contactului cu realitatea.
De aceea, mă adresez tuturor, dar în special celor tineri, care mai au putere să înveţe şi nu sunt prinşi în ritualuri rutiniere croite parcă după betelia de la caşchetă. Celor vechi – colegi, foşti colegi, prieteni, amici şi inamici, le spun că nu au a se teme. E doar o povestire. Amănuntele nu sunt exacte, deşi aş dori, personajele doar întâmplător au nume ce par a fi asemănătoare cu realitatea şi fiţi atenţi! În următoarele capitole vor intra în scenă personaje absolut noi, care vor putea face şi ce nu am îndrăznit eu niciodată. Sau poate nu vor face nimic şi vor sta cu gura căscată la ce piroane plantează unul şi altul.
Am primit ceva semnale că sunt interesante amănuntele de bucătărie internă. Care-or fi acelea? Mai totul s-a făcut în văzul lumii, doar cine n-a fost atent n-a văzut nimic. Nu vreau să vă dezamăgesc pentru că vor fi totuşi scene destul de picante. Voi expune construcţii suficient de elaborate încât să vă întrebaţi: dar ce voia să ascundă individul? Cum a reuşit să le împletească atât de bine încât să pară realitate?
Dragilor, să ne amintim. E vorba de tărâmul ficţiunii. Mai mult, e vorba de tărâmul ficţiunii locuit de amatori şi creatori în domeniul scifientficţiunii, într-un vârtej atât de puternic de idei proprii şi asimilate încât unii se pierd departe de realitate, oferind în schimb o retorică găunoasă, răzbunări nemotivate, ură şi provocări absolut gratuite. Philip K. Dick a reprezentat locuri, oameni şi fapte care uneori sunt terifiant de aproape de realitatea cotidiană.
Suspiciunea şi teama sunt doi factori care blochează comunicare şi creaţia. Adaugă poate condiment realităţii, dar furtuna de adrenalină prea des repetată este nocivă. Fugiţi de drogul acesta.
Episodul de azi a fost doar un intermezzo. O pauză de respiraţie înainte să apuc taurul de coarne, pentru adevărata poveste, care doar începe. O ocazie de a da unora timpul necesar să coboare din Oglindă şi să înceapă a percepe realitatea aşa cum este, nu aşa cum o vor ei a fi.
Pentru că la Realitate contribuim mult mai mulţi, iar unii dintre noi ştiu să viseze chiar frumos.
Oct 18 2012
Voluntarii nu demisionează (4)
Photo courtesy of the Philip K. Dick Trust
Toată lumea învaţă din erori. Încercare şi eroare, este unul din principiile inteligenţei artificiale. La începuturi mă preocupa destul de mult problema învăţării, legătura cu algoritmii genetici şi reţelele neuronale. De ce le-am abandonat? Probabil am găsit o cale mai uşoară de a accede la dramul de fericire care te împinge mai departe, pe firul timpului.
Cred cu toată convingerea că povestind această istorie extrasă din contextul mai larg al fandomului voi putea arăta şi altora care sunt efectele nefaste ale automulţumirii şi autoamăgirii. Eu sper că m-am ţinut destul de departe de cele două auto-mate ale pierderii contactului cu realitatea.
De aceea, mă adresez tuturor, dar în special celor tineri, care mai au putere să înveţe şi nu sunt prinşi în ritualuri rutiniere croite parcă după betelia de la caşchetă. Celor vechi – colegi, foşti colegi, prieteni, amici şi inamici, le spun că nu au a se teme. E doar o povestire. Amănuntele nu sunt exacte, deşi aş dori, personajele doar întâmplător au nume ce par a fi asemănătoare cu realitatea şi fiţi atenţi! În următoarele capitole vor intra în scenă personaje absolut noi, care vor putea face şi ce nu am îndrăznit eu niciodată. Sau poate nu vor face nimic şi vor sta cu gura căscată la ce piroane plantează unul şi altul.
Am primit ceva semnale că sunt interesante amănuntele de bucătărie internă. Care-or fi acelea? Mai totul s-a făcut în văzul lumii, doar cine n-a fost atent n-a văzut nimic. Nu vreau să vă dezamăgesc pentru că vor fi totuşi scene destul de picante. Voi expune construcţii suficient de elaborate încât să vă întrebaţi: dar ce voia să ascundă individul? Cum a reuşit să le împletească atât de bine încât să pară realitate?
Dragilor, să ne amintim. E vorba de tărâmul ficţiunii. Mai mult, e vorba de tărâmul ficţiunii locuit de amatori şi creatori în domeniul scifientficţiunii, într-un vârtej atât de puternic de idei proprii şi asimilate încât unii se pierd departe de realitate, oferind în schimb o retorică găunoasă, răzbunări nemotivate, ură şi provocări absolut gratuite. Philip K. Dick a reprezentat locuri, oameni şi fapte care uneori sunt terifiant de aproape de realitatea cotidiană.
Suspiciunea şi teama sunt doi factori care blochează comunicare şi creaţia. Adaugă poate condiment realităţii, dar furtuna de adrenalină prea des repetată este nocivă. Fugiţi de drogul acesta.
Episodul de azi a fost doar un intermezzo. O pauză de respiraţie înainte să apuc taurul de coarne, pentru adevărata poveste, care doar începe. O ocazie de a da unora timpul necesar să coboare din Oglindă şi să înceapă a percepe realitatea aşa cum este, nu aşa cum o vor ei a fi.
Pentru că la Realitate contribuim mult mai mulţi, iar unii dintre noi ştiu să viseze chiar frumos.
By Eugen Lenghel • Proza 0 • Tags: adevar, artificiala, cultural, fiction, inteligenta, invatare, oglinda, Philip K. Dick, prieteni, realitate, science