Aug 29 2013
Routere WiFi – ce e bun pentru acasă?
În seria „o problemă de IT, o soluţie practică”, vă prezint următoarea problemă rezolvată. Ce router Wifi alegem? Dacă până acum un an mai puteai face diferenţieri şi alegeri pe baza aplicaţiilor folosite, acum toată lumea foloseşte streaming video şi voce. Debitul este important, ceva mai mult decât distanţă. De aceea, vom discuta doar despre routere din clasa N, lăsând la o parte clasa G cu celebrul .
Ce avem în vedere? Rata de transfer să fie minim 300 Mb/s. Preţul, cât mai mic posibil pentru calitate ok. Acum, nu va aşteptaţi ca pentru 300 Mb/s să plătiţi mai puţin de 100 de lei, să meargă şi bine.
Ok, parametrii i-am stabilit, care sunt criteriile de calitate atunci? Antenele! Dacă vreţi să priviţi un film din dormitor, cu routerul în sufragerie sau în hol, vă trebuie antene. Cu cât mai mari cu atât mai bune. Majoritatea ruterelor vin cu antene de 1-2 dB. Ceea ce înseamnă foarte puţin. Dincolo de primul perete aveţi probleme. Antenele de 3-5 dB sunt un pic mai scumpe, dar dacă le găsiţi deja în pachet cu routerul, e excelent. Sunt şi aparate cu antena ascunsă în carcasă. Din experienţă, vă pot spune că respectivele antene sunt destul de slabe. E bine să le ocoliţi. Sunt excepţii, cum ar fi routerele din seria N de la Cisco/Linksys, dar acelea sunt relativ scumpe. A nu se confunda cu seria E(conomy), făcute într-adevăr pentru useri casnici, dar cu tot felul de probleme. Chiar dacă sunt de firmă, nu fac faţă pentru mai mult de 4-5 device-uri conectate.
Am vorbit de antene, dar trebuie spus ceva despre soft. Firmware-ul, sistemul de operare al routerului este important. De multe ori vă daţi seama din interfaţă de configurare despre ce e vorba. Daca e simplistă i cu puţini parametri, nu prea ergonomică, nici routerul nu este mai breaz. Aici aş putea aminti routerele de la Serioux sau TP-link, cu soft relativ neîngrijit făcut. La majoritatea modelelor, firewall-ul este absent. Iar în condiţiile în care orice puşti de liceu se bagă să cloneze ip-uri şi să spargă reţele, nu este foarte comod.
Deci antene bune, soft bun (citiţi manualul de utilizare înainte să-l cumpăraţi şi va lămuriţi), preţ rezonabil (nu cel mai mic din piaţă), minim 300 Mb/s.
Ah, mai e o problemă legată de antene. Fără antene vizibile, o antenă, două antene sau trei antene. Ce alegem? O antenă ar echivala cu 150 Mb/s, dar nu e tocmai aşa. Specificaţiile pentru draft N prevăd trei canale de frecvenţe prin care se fac simultan emisii şi recepţii. Fără trei antene, nu este posibil. Oricum, pe o antenă, la un moment dat, comunicaţia se face într-un singur sens. Deci half-duplex. Pe trei antene avem 3 canale half duplex. Pe 2 antene, avem 1 canal adaptativ full-duplex. Pe o antenă, avem latenţe mari. O antenă mică, e bine s-o ignorăm. Antene incluse în carcasă? Aş zice ca foarte probabil sunt antene foarte mici. Ce este de reţinut cu antenele exterioare: de cele mai multe ori sunt detaşabile (la ruterele ieftine i slabe – nu) şi pot fi înlocuite cu antene mai mari, care pot transmite la distanţe mai mari. De exemplu, cu o antenă direcţională de 12 Db am reuşit comunicaţii la 4 Km. E adevărat, a trebuit să caut un punct suficient de înalt pentru a avea vizibilitate directă.
Considerând tot ce am spus mai sus şi ceea ce se găseşte pe piaţă acum în România, am putut alege un router , cu două antene de 5 dB, soft uşor de configurat, cu posibilităţi avansate de configurare a rutelor statice, firewall, port-forwarding, DDNS, cu securitate la zi şi ofertă gratuită de servicii Cloud (inclusiv supraveghere la distanţă a reţelei). Preţul este între 120 şi 140 de lei, destul de bun pentru ce e în pachet.
Altă alegere, ar fi , la un preţ puţin mai mare, care permite configurarea a patru reţele Wifi pe acelaşi dispozitiv. Dacă vorbim şi de acces USB, print server, deja intram în altă gamă de preţuri şi alte aplicaţii. De unde vom porni un alt articol.
Va urma.
Sep 18 2013
Febră de toamnă – maţe de laptop
A venit vremea rece. E toamnă, 10-20 de grade afară. 20-25 în casă. Credeţi ca în laptopuri o fi mai răcoare decât astă vară? Temperaturi de 40-60 C sunt obişnuite. Chiar un pic mai jos, pentru laptopurile noi sau cele care au trecut pe la mine să le fac o revizie. Altele… pot ajunge la 90-100 C.
Aşa începe povestea. Aseară mi-a venit un laptop în service, un HP Pavilion DV7, o uzină multimedia cu display de 17,3”, cu dual-core şi GeForce groaznic de cald, un 9800GT. Proprietarul, bun prieten mi l-a adus să-i dau de cap unei erori de disc, apărută imediat după ce-a fost cu laptopul la curăţat de praf. Ah, şi să-i scot două şuruburi care-i străpunseseră carcasa, înfipte de acelaşi amator care-i curăţase praful cu 2-3 zile înainte. Prima constatare, era de domeniul evidenţei. Tot laptopul era fierbinte. Cu testerul pe el, au ieşit 90 C cu un maxim de 102 C. L-am oprit imediat şi l-am desfăcut. După oarecare chin si surprize – două-trei şuruburi înfipte în găuri necorespunzătoare, alte două-trei rupte-n floare de şurubelniţe necorespunzătoare, dar cu duşmănie înfipte la loc (cele super-late şi finuţe de la tastatură), am reuşit să desfac efectiv laptopul. Pentru cine ştie modelul, e evident ca trebuie să-l desfaci în întregime ca să ajungi la radiator şi ventilator.
Ce am găsit, pâsla de praf de pe radiator şi de la gura ventilatorului, arată clar – vezi foto – ca intervenţia amatorului a fost de calitate absolut dubioasă. Mai mult, încercarea de a desface radiatorul de pe procesor a lăsat termal-padurile fracturate fără randament în transfer termic, vechi şi coapte. Nu le-am mai pozat pentru ca era inutil. Sincer, lucrurile făcute în halul acesta duc la dezastre.
Hardul a înregistrat în diagnosticul SMART o temperatură de 84 C, care probabil a dus la deteriorarea suprafeţei magnetice. Funcţionarea continuă la peste 90 C a procesoarelor, cipului grafic şi pe rând a tuturor componentelor din zonă, ar fi dus la deteriorarea contactelor, dezlipirea progresiva a acestora şi defectarea iremediabilă a laptopului în mai puţin de o lună. Asta la un laptop cu configuraţie business, care a costat peste 2000 euro iniţial.
În concluzie, insist asupra unor aspecte:
1. Laptopurile trebuie revizuite periodic, la cel mult un an;
2. Nu daţi echipamentele pe mâna amatorilor, chiar dacă aparent ştiu să instaleze Windows. Iar dacă n-au nici şurubelniţele potrivite, luaţi-vă jucăriile şi plecaţi.
3. Nu evitaţi profesioniştii sub motiv că cer mai mult. Dacă vă duceţi la amatori întâi, la urmă ajungeţi tot la profesionişti unde va costă şi reparaţia celor cauzate de „amatori”, asta dacă nu ajungeţi direct la magazin.
În povestea de faţă, la costul „desprăfuirii” duble, s-a adăugat şi costul hard disk-ului defectat. Evident placa de bază a scăpat la limită.
By Eugen Lenghel • IT 0