Reflectii

Ajuns aici, aş fi vrut sa adopt un ton mai voios dar unele considerente mă împiedică. De exemplu, anul acesta fondurile destinate activităţilor culturale au fost pe măsură ce trecea timpul mai subţiri şi eluzive. Nu că ar fi fost cine ştie ce de la jumătatea anului trecut încoace. Dar încă ar fi fost ceva.

Apoi, partenerii iniţiali s-au debranşat uşor-uşor din angrenaj, motivaţi pesemne de veşnica teamă: „Cine face? Noi să facem?”. Nu am încercat să-i opresc, nu aveam cum. Toate acestea constituiau premize destul de dificile, mai ales când proiectul iniţial presupunea o audienţă de circa 200 de persoane. Inutil să insist că foarte mult din acest festival se datorează voluntariatului. Nimeni nu s-a întrebat cine stă să aibă grijă de proiector şi de film. Cine se duce încolo şi încoace, încercând să rezolve micile probleme care apar. Asociaţia Mioritics a fost luată de majoritatea la pachet. Eu ţin să le mulţumesc din suflet. Chiar dacă nu prea i-aţi văzut, ei au fost, lucrând în spatele scenei, ţinând decorurile în picioare.

Mai mult de atât, spaţiile disponibile anul trecut în Casa de Cultură au intrat în renovare. Un lucru bun în principiu dar care ne-a afectat oarecum. Coincidenţa face ca cetatea să fi fost şi ea oarecum atinsă de restricţii, în săptămâna următoare festivalului urmând să se toarne un film. Deci şantier arheologic, platou de filmare, decoruri, săbieri costumaţi antrenând grupe de copii  în misterele jocului cu spada. Pozitiv ar fi că anul viitor ne vom putea bucura de ele, având posibilitatea mai multor sesiuni în paralel.

Am revenit asupra proiectului, asupra bugetului, renunţând la baletul de lumini LASER de care aminteşte Viorel şi la alte idei asemănătoare. Dar el uită că a aflat altfel de aceste idei, iar proiectul curent nu le-a inclus niciodată. Ceea ce e bine, pentru ca le vom putea pune în practică la viitoarea ediţie. Împreună cu concursurile literare, artistice, decernări de premii şi un eventual concert.

Ce aş vrea să reamintesc, înainte de a vă oferi cuvântul – pentru că ţin la opinia voastră, este doar atât: festivalul SFF nu a fost conceput ca replică a mai vechilor sau noilor manifestări de gen. Ba chiar s-a vrut sa fie complet altceva. Acea lipsă de rigiditate a fost dorită şi proiectată. Ne-am bazat pe faptul că majoritatea se vor trezi târziu pentru că vor discuta târziu. Am dorit să avem un comentator profesionist de film pentru a avea bazele unui festival de film SF în cadrul festivalului SFF.  Cu eventuale premii în viitor la un concurs de film SF.

Unele voci au contestat Ziua Ştiinţelor pentru a nu se confunda cu Atlantykron. Raţionamentul a fost simplu. De anul trecut, titulatura festivalului a fost „Festivalul Science & Fiction”. Putem lua oricare din cele două componente, în orice combinaţie dorită. Ştiinţa e privita sub forma de cunoaştere. Ficţiunea fiind o altă formă a cunoaşterii. Poate din acestea două să decantăm în viitor o şcoală românească de viitorologie (un aspect mai practic al imaginarului) care ne-ar permite să scrutăm mai realişti viitorul fără a mai orbecăi neputincioşi prin cotloanele istoriei. Deci nu e vorba de ştiinţe abstracte ci de acele conexiuni ştiinţifice necesare creaţiei ficţionale. Şi aici ne depărtăm decisiv de ceea ce se întâmpla la Atlantykron.

Revin cu o idee pe care am mai expus-o. Festivalul de la Râşnov este în primul rând născut din dorinţa de colaborare şi de reconstituire a fandomului SF în dimensiunea să profundă, a cititorilor, alături de fani dedicaţi şi artişti sau scriitori. Nu a fost gândit să înlocuiască alte manifestări. Nu are rolul de a înghiţi un Romcon sau altul. Cel mult, poate avea şansa ca prin stabilitate şi anvergură să atragă în viitor şi membri ai fenomenului SF european. De aceea, fiecare din participanţii acestei prime ediţii a lăsat deoparte ideile preconcepute reuşind să comunice cu toţi ceilalţi participanţi. Cum s-ar spune, fiecare din vorbitori a fost ascultat cu interes. Ceea ce, din experienţa proprie, este un succes.

Îmi doresc, la fiecare din ediţiile viitoare, măcar acest aspect să devină o constantă.

Album foto Science & Fiction Festival

[pe2-gallery album=”http://picasaweb.google.com/data/feed/base/user/102281659920516339847/albumid/5903364827292648545?alt=rss&hl=en_US&kind=photo” pe2_single_image_size=”s150-c” pe2_single_image_size_format=”P” ]

Am avut noroc cu alegerea perioadei în care s-a desfășurat Festivalul. Vremea a ținut cu noi, cu o mică excepție, care nu ne-a împiedicat să ne vedem pe mai departe de lucrurile noastre. Iar sus în cetate se amenajau decorurile pentru un film. Deși văzusem cetatea de câteva ori înainte, pot mărturisi că aproape nu am recunoscut-o. O poartă nouă era deschisă și amenajată, cu grlaje gata să cadă peste nepoftiți, cu barbacane și firide gata să primească arcașii. Podurile de patrulare erau deja reconstruite, iar din ruinele amorfe ale anilor trecuți se ridicaseră căsuțele de odinioară, cu acoperiș de paie pe căpriori de lemn. Saci cu diverse și legume pe tarabe, piei întinse la soare, pânză subțire ferind praful străzilor înguste de soarele neiertător. Cetatea părea că renaște  și capătă un pic din gloria de altă dată. Sper ca toate acele decoruri să rămână și chiar să fie întărite mai multe zidiri din cetate.

Un amănunt deosebit mi-a atras atenția. Copii de vârsta liceului au preluat rolul de ghid, oferind cui era dornic de știință, momente din istoria locurilor. Minunat exemplu despre cum toți putem ajuta la refacerea istoriei și contribui la aventura turistică.

Observ că sunteți oarecum neliniștiți. Și puțin curioși. Până acum nu am spus prea multe despre ce s-a întâmplat efectiv în cadrul Festivalului și mai ales cum a decurs interacțiunea dintre participanți. Aș putea spune că imaginile deja publicate sunt elocvente, iar spusele mele ar fi în cel mai bun caz redundante. Pe de altă parte, am fost eu însumi atât de implicat în aceste interacțiuni, încât am neglijat să iau note pentru mai târziu.

Dar nu ar fi întru totul adevărat. Veniți vă rog anul viitor și veți afla nemijlocit despre magia locurilor, care ne transformă în oameni egali, atenți la cei din preajmă-ne. Poate că despre asta ar trebui să povestesc. Pentru că exact acest lucru l-am urmărit, un loc și un timp în care iubitorii de SF să se întâlnească pentru a discuta și împărtăși idei despre această pasiune comună. Ignorați argumentațiile ridicole sau resentimentele fără bază și faceți efortul de a vă dezlipi de orașul care vă ține captivi în poluarea mereu mai apăsătoare și în stresul continuu al zbaterilor fără sens.

Aș putea să vă spun despre fiecare ce-a făcut, dar nu suntem cu fratele mai mare. Îi voi lăsă pe fiecare să spună ce vrea, dar un singur lucru pot spune despre toți cei care am fost acolo! Ne-am simțit bine! Și vom reveni.

V-am rămas dator cu o mulţime de răspunsuri pentru întrebări, deşi nespuse dar suficient de pătrunzătoare. Cred că mulţi dintre voi aşteaptă o justificare pentru acest festival. N-am justificare, n-am motive anume pentru asta ci doar un impuls de moment. Un impuls pe care cu greu l-aş putea coafa sub forma de „intuiţie” sau „inspiraţie” sau „necesitatea unui loc al nostru”.

Mi-a venit o întrebare în minte, am scăpat porumbelul si mai marii au spus da. Asta e surpriza plăcută! Primăria Râşnovului a mers de la început alături de noi. Mai mult, ne-au lăsat să ne facem de cap, să stabilim programul exact cum am vrut, fără să intervină aproape deloc, în primul rând pentru că era un program decent, bine structurat. Singura intervenţie a constat în adăugarea filmelor de duminică, ceea ce nu ne-a deranjat cu nimic.

Aveam nevoie de Festival? Aveam nevoie ca această manifestare sa fie în centrul ţării? Cu sinceritate sunt convins că da. Aveam nevoie de un loc în care toţi să ne simţim egali, invitaţi şi nu gazde, fără orgolii, resentimente sau mânie, sub zidurile unei cetăţi mai vechi decât sefeul autohton. În acelaşi timp, Râşnov e un loc curat, departe de tumultul zgomotos al civilizaţiei, locul unde civilizaţia se opreşte efectiv la gardul din spatele curţii lăsând loc sălbăticiei. Contrastele de acest gen, aerul curat, apa de izvor, oamenii frumoşi şi ospitalieri, ne fac să ne gândim mai intens la ceea ce suntem şi la rostul nostru pe pământ.

Ne-am ţinut de program? Da, cu o singură excepţie, datorată în primul rând naturii. Plafonul gros de nori a împiedicat observaţiile astronomice. Dar ne-a permis un dialog cu atât mai intens cu astronomul invitat. Timpul nu a fost deloc pierdut, fiecare minut drămuit. Fiecare din participanţi avea ceva de spus şi a găsit un auditoriu avid. Surprinzător, dar în acelaşi timp natural, pentru oameni care se cunoşteau dar nu mai vorbiseră de ani întregi.

Şi în definitiv pentru asta este Festivalul de la Râşnov! Pentru a permite pasionaţilor de SF profesionişti sau amatori de a se strânge la un loc, de a strânge legături şi a construi o bază solidă pentru creaţie şi promovarea creaţiei literare şi artistice. Creatorii au nevoie de public şi publicul are nevoie de creatori. La Râşnov, publicul se poate întâlni cu creatorii, fără limite. Festivalul este în aceeaşi măsură pentru public cât şi pentru profesioniştii din SF. La fel de accesibil tuturor, va fi un loc de întâlnire minunat poziţionat în mijlocul naturii, oferind în acelaşi timp o vacanţă binemeritată tuturor.

Sună a promovare turistică. Într-un fel este. Acolo se poate îmbina efortul creator şi relaxarea în cel mai natural mod cu putinţă. Primarul Râşnovului nu ascunde că festivalul este în primul rând un mijloc de a atrage turiştii. Iar condiţiile oferite ne sunt pe plac. Încă un motiv de a trece peste idei preconcepute şi  alte motive de refuz şi de a accepta invitaţia Primăriei Râşnov şi Asociaţiei Mioritics la următoarea ediţie a Festivalului Science & Fiction.

Voi trece peste detalierea programului sau enumerarea participanţilor. Ambele sunt informaţii prezente pe fiction.ro. Voi spune doar că nu am motive de regret că acest Festival s-a făcut şi doar ce-mi pare rău că a durat prea puţin. Aş vrea ca anul viitor să dureze o săptămână. Poate aşa vom putea repune în program concertul, teatrul SF, concursul de costume şi jocul de lasere pe zidul Cetăţii.