Nu spun ce fac oamenii mari de zăpadă. Stau acasă şi consumă. Ceva cu gheaţă sau cu lămâie. Limonadă, exact. În faţă focului, cu tanti de la grădiniţă, că e cod portocaliu şi se interesează cum va creşte puştiul. Fiecare cu tanti a lui de la grădiniță, sau fiecare după gust. De gustibus…
Ce fac oamenii sărmani care trebuie să traverseze Bucureştiul pe cod portocaliu? O iau în piept. Zăpada. Şi în picioare, foarte mult în picioare. În ghete, în ciorapi, în pantaloni şi în chiloţi. E destulă să intre şi mai sus. Şi foarte udă pe alocuri. Suficient de udă ca să nu stai locului pe şosea în baltă, şi multă ca să nu stai pe trotuar în zăpadă. Adică pe potecile late de-o palmă, pe care se îmbrâncesc uneori trecătorii care vin din sensuri opuse.
Dar cel mai hazos e la treceri. Unde chipurile semaforul îşi face treaba, şi unde a promis primul mai marele că va curăţa de zăpadă imediat după ce termină cu şoşelele. Adică mai pe la primăvară. Acolo te întâlneşti cu cunoscuţii. De exemplu cu tipa bună de pe facebook, avocată, în exerciţiul funcţiunii şi în grabă c-o face de pomină vezica. Eşti în faţa ei şi te împinge sub maşina ce nu dă semne c-ar putea opri vreodată. Din grabă şi tare supărată, tot ea, drăguţa avocată.
Sau şoferul de la 182 care te vede alergând o staţie întreagă, te aşteaptă şi îţi închide uşa în nas. Că prea mulţi l-au înjurat, să râdă şi dânsul un pic. E iarnă şi statul pe scaun stimulează simţul umorului. Azi dimineaţă un vatman se scărpina, sau se căuta, sau îşi pierduse te miri ce. Timpul. Era verde, la semafor, putea să treacă, dar prefera să caute pe jos şi să întrebe ce am, mă grăbesc…
Aşa am aflat că o groază de oameni de groază sunt stăpâni de fapt pe viaţa mea şi pe vieţile noastre de oameni mai mici decât cei mari. Pentru că suntem siliţi să facem mişcare prin zăpadă şi nu toţi avem norocul să pretextăm că ne trebuie şi este un sport. Pentru că suntem siliţi să acceptăm mitocănia oamenilor grăbiţi care din neatenţie ne pot omorî, fără vină. Sau din nepăsarea oamenilor mari care stau pe scaun şi promit. Promit că după ce se vor căuta sau se vor scărpina, ne vor da voie să circulăm. Pe trotuare ca să nu părem că protestăm fără autorizaţie de la primul mai marele. Dar mai la primăvară, peste 2-3 săptămâni când iese soarele si nu mai trebuie făcută cheltuiala.
Ce ştie prostimea…
Feb 14 2012
De zăpadă …
Ce fac oamenii sărmani care trebuie să traverseze Bucureştiul pe cod portocaliu? O iau în piept. Zăpada. Şi în picioare, foarte mult în picioare. În ghete, în ciorapi, în pantaloni şi în chiloţi. E destulă să intre şi mai sus. Şi foarte udă pe alocuri. Suficient de udă ca să nu stai locului pe şosea în baltă, şi multă ca să nu stai pe trotuar în zăpadă. Adică pe potecile late de-o palmă, pe care se îmbrâncesc uneori trecătorii care vin din sensuri opuse.
Dar cel mai hazos e la treceri. Unde chipurile semaforul îşi face treaba, şi unde a promis primul mai marele că va curăţa de zăpadă imediat după ce termină cu şoşelele. Adică mai pe la primăvară. Acolo te întâlneşti cu cunoscuţii. De exemplu cu tipa bună de pe facebook, avocată, în exerciţiul funcţiunii şi în grabă c-o face de pomină vezica. Eşti în faţa ei şi te împinge sub maşina ce nu dă semne c-ar putea opri vreodată. Din grabă şi tare supărată, tot ea, drăguţa avocată.
Sau şoferul de la 182 care te vede alergând o staţie întreagă, te aşteaptă şi îţi închide uşa în nas. Că prea mulţi l-au înjurat, să râdă şi dânsul un pic. E iarnă şi statul pe scaun stimulează simţul umorului. Azi dimineaţă un vatman se scărpina, sau se căuta, sau îşi pierduse te miri ce. Timpul. Era verde, la semafor, putea să treacă, dar prefera să caute pe jos şi să întrebe ce am, mă grăbesc…
Aşa am aflat că o groază de oameni de groază sunt stăpâni de fapt pe viaţa mea şi pe vieţile noastre de oameni mai mici decât cei mari. Pentru că suntem siliţi să facem mişcare prin zăpadă şi nu toţi avem norocul să pretextăm că ne trebuie şi este un sport. Pentru că suntem siliţi să acceptăm mitocănia oamenilor grăbiţi care din neatenţie ne pot omorî, fără vină. Sau din nepăsarea oamenilor mari care stau pe scaun şi promit. Promit că după ce se vor căuta sau se vor scărpina, ne vor da voie să circulăm. Pe trotuare ca să nu părem că protestăm fără autorizaţie de la primul mai marele. Dar mai la primăvară, peste 2-3 săptămâni când iese soarele si nu mai trebuie făcută cheltuiala.
Ce ştie prostimea…
By Eugen Lenghel • Reflectii 0