May 11 2012
Scurte
Apr 8 2012
Fericirea unora
Se bucură lumea pe stradă şi râde. Se bucură lumea pe feisbuc şi comentează. E soare, iese verdele în sus. Se bucură lumea de verdeaţă şi de ploaie şi de vânt. Se bucură lumea de lucruri mărunte, cum ar fi trecutul străzii, număratul cărţilor. Mă bucur şi eu să văd oameni fericiţi. E clar că cei ce se bucură şi de lucruri mărunte sunt fericiţi.
Alţii nu se bucură. Au grijă să prindă pe oricine a depăşit stadiul simplei bucurii a traversatului străzii. Ei sunt paznicii butoiului cu fericire. Ei sunt cei care te bagă cu capul în butoiul de fericire să-ţi iei supradoza zilnică şi să nu comentezi fericirea prietenilor. Pe care tu nu ai voie să-i trezeşti. Ei sunt doar prietenii lor.
Mai cu grijă, domnule dragă. Vigilenţa asta e dăunătoare relaţiilor sociale.
Apr 4 2012
Drumul Taberei – şantierul nevinovaţilor
– Matei, hai la şcoală! E „săptămâna altfel” şi nu trebuie să întârziem, i-am zis fiului meu de dimineaţă, grăbind ieşirea pe uşă. Şi bine am făcut ca ne-am grăbit.
În parcare, la ieşirea de pe alee, făcea manevre întortocheate o blondă. Avea de gând sa întoarcă maşina în trei mişcări dar o uitase pe a doua astfel ca a repetat-o de vreo cinci ori, până sa nimerească traiectoria. Deşi avea suficient loc.More
Apr 3 2012
Presa de dimineaţă
Zi obişnuită, coadă la semafor. „Ziaristul” din faţă se apropie dinspre intersecţie, scotoceşte ceva prin taşcă şi pune pe un tufiş de evergreen doua ziare, pentru colega lui de intersecţie. Un câine, de Bucureşti, se apropie de ziare, ia unul mai grosuţ cu botul, îl jumuleşte un pic şi văzând că nu e rost de muşcat bine îl lasă. Sau poate observând că se apropie cineva? Cert e că a ridicat repede piciorul în poziţie de tras şi a udat ziarul cu gust de plumb. În urma câinelui care o luase tacticos la pas, soseşte „ziarista”, colega „ziaristului”. „Al naibii câine” a zis, continuând cu ceva ininteligibil despre primărie.
Mar 29 2012
Detectiv OnLine
Am văzut de curând în Revista Galileo cum că scriitorsf.com a scos capul la lumină. Aşa, de desprimăvărare. Un sit aparent obişnuit, care nu diferă prea mult ca scop şi misie de AtelierKult, drept pentru care ne-am pus întrebarea, de ce unul nou?More
Apr 15 2013
Munții noștri aur poartă…
Măi, pe bune acum. Aurul o ia la vale sănătos. De-a rostogolul. USD-ul după el cu tot cu indicii americani, japonezi, etc. China, principalul investitor în aur iese de pe piață, (mai e și producător fiți atenți) marcând puternic pe degringolada celorlalți. De vreo două luni au început să ia măsuri pentru minimizarea posibilei inflații în acea parte de lume, iar efectele se văd. Piețele financiare se destabilizează. Apoi piețele secundare, piețele de mărfuri. Credeți că supraproducția e de vină?
Nu. Ci dependența tuturor ramurilor industriale de petrol. Plătim atât de mult pentru petrol, încât din cauza costurilor producția a început să scadă. Scăderea producției duce la scăderea temporară a cererii și respectiv a prețului pentru petrol. Trageți cu ochiul la grafice și veți vedea că scăderea pentru Oil a început înainte de cea pentru Gold. Iar scăderea la petrol va fi urmată de o altă creștere și tot așa. Criza de care vorbim, de când cu războiul Crimeei este războiul petrolului, care încă e departe de a se fi terminat.
By Eugen Lenghel • Scurte 0