Nu mai e un secret că feisbuc face tot ce poate să pună stăpânire pe datele noastre. Ba chiar face un plus-efort acum când se privatizează, că pe urma nu contează. Cel puţin în State, cele mai civilizate şi foarte democrate, poliţia se inspiră din pagini de feisbuc. Cum de au acces? E simplu. Orice fraier de pe feisbuc acceptă oricâţi prieteni, doar să se laude cu ce reţea mare are. Contează numărul, nu calitatea. Vezi o puştoaică de generală cu 5000+ de fani. Cum draq? In primul rând sub 18 ani n-ar trebui să aibă cont. Părinţii ar trebui să ştie chestia asta si să fie mai atenţi.
Citeam pe Gândul, urmărindu-l de fapt pe CTP, despre o fetiţă de 12 ani, din Cuca-Măcăii (Minnesotta – echivalentul lor) ascunsă între marile lacuri, cum îşi dă în judecată şcoală că i-a violat intimitatea feisbucului citind tot ce a pus ea la liber spre delectarea internauţilor. Nu cred că a fost vorba de autocenzură sau ceva de genul acesta şi nici nu e relevant.
Ce e relevant? Copiii – despre copii este vorba – au acces liber la o sculă care nu uită şi le poate compromite definitiv viaţa. Maturii au prostul obicei să-şi aroge mai multe drepturi decât au şi dincolo de cazul părintelui care a împuşcat un laptop pentru că a îndrăznit să afişeze pagina de feis, avem de-a face cu o mulţime de încălcări ale libertăţii de expresie şi dreptului la intimitate.
Dreptul la liberă exprimare – ok, de ce să iei spusele dintr-un context liberal, dar privat şi să le redai la şcoală? E aberant. Contextul e schimbat. Copii percep virtualul ca pe absolut virtual. Ce se întâmplă în vis nu se află în realitate… Virtualul nu e un vis dragi copii. E o realitate. Azi avem imprimante 3D care gravează maşinuţe. Mâine vor fi în stare să scoată pistoale. Gata să tragă imediat ce sunt scoase din imprimantă. Alaltăieri aveam copiatoare alb-negru. Ieri când au apărut copiatoarele color, ţările au trebuit să schimbe modul de tipărire al bancnotelor.
Virtualul este un coşmar care se reflectă în realitate dacă nu-l stăpâniţi. Profesorii vor să fie prietenii copiilor voştri pe feisbuc. De ce ar avea copii cont pe feisbuc? Au 18 ani? Şi dacă nu au? Şi nu au cont de feisbuc, trebuie să-şi facă? Deci e ceva impus la nivel organizaţional.
Fetiţa în cauză a fost reţinută de poliţie şi poliţia i-a citit mesajele de pe feisbuc. I-a citit şi drepturile? Unei minore? Profesorii i-au citit mesajele. Părinţii i-au citit mesajele? Părinţii erau prietenii ei pe feisbuc? NU… Mai mult, chiar părinţii trebuie să-şi deschidă contul de feisbuc în faţa posibilului angajator, pentru a-şi demonstra caracterul onest în intimitatea gândurilor proprii.
Există cazuri de hărţuire chiar în familie. Soţia îl ia pe soţ în căsătorie pe feisbuc. Gândurile lui, exprimate public sunt vizibile şi supuse necesităţii de a fi explicate. Dacă nu sunt supuse anterior autocenzurii. Mii de probleme pot să apară pentru un cuvânt scăpat aiurea pe internet.
Are feisbuc timp de noi? Nu. Ei vor doar să facă bani, strângând informaţie şi oferind-o celor care au nevoie de ea: profesorilor, poliţiei, guvernelor, departamentelor de marketing, femeilor geloase.
Feisbuc e o unealtă de control perversă şi insidioasă, demnă de 1984, folosind timpul fiecăruia pentru a face bani şi oferind în schimb doar răutate pură, la kilogram. Un coşmar virtual, materializat în instrument poliţienesc.
Mar 13 2012
Mâinile sus – Feisbuc!
Citeam pe Gândul, urmărindu-l de fapt pe CTP, despre o fetiţă de 12 ani, din Cuca-Măcăii (Minnesotta – echivalentul lor) ascunsă între marile lacuri, cum îşi dă în judecată şcoală că i-a violat intimitatea feisbucului citind tot ce a pus ea la liber spre delectarea internauţilor. Nu cred că a fost vorba de autocenzură sau ceva de genul acesta şi nici nu e relevant.
Ce e relevant? Copiii – despre copii este vorba – au acces liber la o sculă care nu uită şi le poate compromite definitiv viaţa. Maturii au prostul obicei să-şi aroge mai multe drepturi decât au şi dincolo de cazul părintelui care a împuşcat un laptop pentru că a îndrăznit să afişeze pagina de feis, avem de-a face cu o mulţime de încălcări ale libertăţii de expresie şi dreptului la intimitate.
Dreptul la liberă exprimare – ok, de ce să iei spusele dintr-un context liberal, dar privat şi să le redai la şcoală? E aberant. Contextul e schimbat. Copii percep virtualul ca pe absolut virtual. Ce se întâmplă în vis nu se află în realitate… Virtualul nu e un vis dragi copii. E o realitate. Azi avem imprimante 3D care gravează maşinuţe. Mâine vor fi în stare să scoată pistoale. Gata să tragă imediat ce sunt scoase din imprimantă. Alaltăieri aveam copiatoare alb-negru. Ieri când au apărut copiatoarele color, ţările au trebuit să schimbe modul de tipărire al bancnotelor.
Virtualul este un coşmar care se reflectă în realitate dacă nu-l stăpâniţi. Profesorii vor să fie prietenii copiilor voştri pe feisbuc. De ce ar avea copii cont pe feisbuc? Au 18 ani? Şi dacă nu au? Şi nu au cont de feisbuc, trebuie să-şi facă? Deci e ceva impus la nivel organizaţional.
Fetiţa în cauză a fost reţinută de poliţie şi poliţia i-a citit mesajele de pe feisbuc. I-a citit şi drepturile? Unei minore? Profesorii i-au citit mesajele. Părinţii i-au citit mesajele? Părinţii erau prietenii ei pe feisbuc? NU… Mai mult, chiar părinţii trebuie să-şi deschidă contul de feisbuc în faţa posibilului angajator, pentru a-şi demonstra caracterul onest în intimitatea gândurilor proprii.
Există cazuri de hărţuire chiar în familie. Soţia îl ia pe soţ în căsătorie pe feisbuc. Gândurile lui, exprimate public sunt vizibile şi supuse necesităţii de a fi explicate. Dacă nu sunt supuse anterior autocenzurii. Mii de probleme pot să apară pentru un cuvânt scăpat aiurea pe internet.
Are feisbuc timp de noi? Nu. Ei vor doar să facă bani, strângând informaţie şi oferind-o celor care au nevoie de ea: profesorilor, poliţiei, guvernelor, departamentelor de marketing, femeilor geloase.
Feisbuc e o unealtă de control perversă şi insidioasă, demnă de 1984, folosind timpul fiecăruia pentru a face bani şi oferind în schimb doar răutate pură, la kilogram. Un coşmar virtual, materializat în instrument poliţienesc.
By Eugen Lenghel • Reflectii 0