Societatea românească suferă. Iar sefeul nu constituie o excepţie, repetând la scară ce se întâmpla la nivel macro.
De ce suferă? Din cauză că poziţiile esenţiale de conducere sunt moştenite. Sub aparenţa unei aşa zise democraţii/ revoluţii / relansări se dovedeşte că tot cei propuşi iniţial de CC al XXX revin sau se păstrează la conducere. În rare cazuri, datorită vârstei înaintate sau decesului, vine din urmă numărul doi, sau numărul trei. Iliescu ar fi urmat lui Ceauşescu indiferent ce s-ar fi întâmplat acum 23 de ani, în decembrie.
Mai suferă şi pentru că, deşi partidul este esenţialmente unic, diferenţele ideologice între grupări fiind nesemnificative, partizanatul este totalmente agresiv. Copilăreşte, taberele se agresează cu atitudini demne de vârsta grădiniţei: nu mă joc cu cutare; nu-mi place de el. Naţia românească dovedeşte o capacitate dezbinatorie cel puţin la fel de puternică şi hotărâtoare precum solidaritatea poporului evreu sau frăţeasca recunoaştere a rromilor. Românul, în loc să stea să cugete şi să ia aminte, aşteaptă să-i dea Cel de Sus mintea cea de pe urmă. Frământat de lupte fratricide (de unde „fratre, fratre!”), românul uită să mai fie vesel, să-şi vadă de casă şi masă şi de-un vin bun cu prietenii.
Iar în fine, când ar trebui să fie vesel şi să-şi dovedească bucuria ocazionată de succesul echipei de suflet, devine suporter înfocat, fanatic şi odată se suceşte răcnind galeriei adverse: „nah, v-am făcut-o!. Nu mai pupaţi voi campionat!” şi alte asemenea. Românul e suporter din convingere, cu religiozitate şi nu pentru că ar fi plătit de echipă sau de club, ci doar aşa, pentru că are energie nemăsurată şi ar vrea să şi-o măsoare cu un adversar. Suporterul român e un gladiator „sin gladius” şi fără arenă, dar căutând mereu din ochi un spectator suficient de năuc să-l admire.
De ce spuneam că sefeul românesc repetă întocmai greşelile naţionale? Pentru că esenţialmente e populat de români, pentru că cei vechi sunt în continuare cei mai vocali şi păstrători ai adevărului şi moştenirii străvechi, pentru că partizanatul feroce a împărţit harta în regiuni de influenţă şi pentru că se găsesc suporteri care depăşind limitele bunului simţ fac galerie unuia sau altuia.
Vorba ‘ceea, măcar ei să ştie pentru ce se agită atât de tare, pentru că eu nu-i înţeleg.
Dec 17 2012
Suporter de ocazie
De ce suferă? Din cauză că poziţiile esenţiale de conducere sunt moştenite. Sub aparenţa unei aşa zise democraţii/ revoluţii / relansări se dovedeşte că tot cei propuşi iniţial de CC al XXX revin sau se păstrează la conducere. În rare cazuri, datorită vârstei înaintate sau decesului, vine din urmă numărul doi, sau numărul trei. Iliescu ar fi urmat lui Ceauşescu indiferent ce s-ar fi întâmplat acum 23 de ani, în decembrie.
Mai suferă şi pentru că, deşi partidul este esenţialmente unic, diferenţele ideologice între grupări fiind nesemnificative, partizanatul este totalmente agresiv. Copilăreşte, taberele se agresează cu atitudini demne de vârsta grădiniţei: nu mă joc cu cutare; nu-mi place de el. Naţia românească dovedeşte o capacitate dezbinatorie cel puţin la fel de puternică şi hotărâtoare precum solidaritatea poporului evreu sau frăţeasca recunoaştere a rromilor. Românul, în loc să stea să cugete şi să ia aminte, aşteaptă să-i dea Cel de Sus mintea cea de pe urmă. Frământat de lupte fratricide (de unde „fratre, fratre!”), românul uită să mai fie vesel, să-şi vadă de casă şi masă şi de-un vin bun cu prietenii.
Iar în fine, când ar trebui să fie vesel şi să-şi dovedească bucuria ocazionată de succesul echipei de suflet, devine suporter înfocat, fanatic şi odată se suceşte răcnind galeriei adverse: „nah, v-am făcut-o!. Nu mai pupaţi voi campionat!” şi alte asemenea. Românul e suporter din convingere, cu religiozitate şi nu pentru că ar fi plătit de echipă sau de club, ci doar aşa, pentru că are energie nemăsurată şi ar vrea să şi-o măsoare cu un adversar. Suporterul român e un gladiator „sin gladius” şi fără arenă, dar căutând mereu din ochi un spectator suficient de năuc să-l admire.
De ce spuneam că sefeul românesc repetă întocmai greşelile naţionale? Pentru că esenţialmente e populat de români, pentru că cei vechi sunt în continuare cei mai vocali şi păstrători ai adevărului şi moştenirii străvechi, pentru că partizanatul feroce a împărţit harta în regiuni de influenţă şi pentru că se găsesc suporteri care depăşind limitele bunului simţ fac galerie unuia sau altuia.
Vorba ‘ceea, măcar ei să ştie pentru ce se agită atât de tare, pentru că eu nu-i înţeleg.
By Eugen Lenghel • Reflectii 0