Am citit, mărturisesc, e o mai veche afecţiune a mea. Spuneam că fără voie am dat peste un articol din seria SFMania a lui Mircea Opriţă. Deşi de obicei greu de găsit pentru cei care consultă doar ocazional blogul elefanţilor, de data aceasta am avut noroc de îndrumarea galileului.
M-a încântat ierarhizarea şi cronologia alcătuită de maestrul Opriţă asupra asocierilor sefistice din 1990 încoace. Deşi incompletă în primă abordare, probabil datorită dimensiunii articolului, suspansul mi-a incitat atât imaginaţia precum şi filonul speculativ.
De ce oare? De ce nu? Ca să-l cităm chiar pe maestru. În aceste zile de frământare a clasei politice, articolul aminteşte de o altă clasă politică de care România tocmai scăpase, pentru a respira un aer cu parfum de liliac. Pardon, de libertate.
Şi astfel pornind, motivaţia atribuită când unei asociaţii când alteia este de natură a avea tangenţă cu autoritatea: preluarea controlului, disputarea controlului, negarea controlului. Fiind vorba de controlul mişcării sefiste şi a câtorva din minţile imaginative de atunci. Se neagă rapid necesitatea asociaţiilor, fiind atribuite exerciţii meschine unor lideri orgolioşi.
Fără să intru în detalii, fac un scurt rezumat: dizolvarea bruscă şi iremediabilă a majorităţii cenaclurilor, ca efect a dispariţiei fondurilor, locului de desfăşurare şi de ce nu, a membrilor – o parte din ei fiind detaşaţi la locul de muncă – a fost o consecinţă directă a revoluţiei şi a desfiinţării UTC. Prin urmare…
Au existat nuclee SF, s-au înfiinţat altele, dar în confuzia de atunci, bazându-se pe mijloace de comunicare destul de precare, nu au luat nici una din formele preexistente, folosind libera asociere drept formă adecvată. Inevitabil, noi nume şi acronime şi-au făcut apariţia, reluând mişcarea sefistă într-o nouă epocă. Domnul Opriţă trece sub tăcere aceste considerente obiective, deşi le-a inventariat nu o dată chiar dânsul. Aş dori să ştiu motivaţia reală, dar deocamdată anticipez şi îmi dau cu presupusul.
Presupunând că cele două asociaţii care au mai rămas de inventariat sunt la fel de inutile, adică SRSFF şi ARCASF, motivaţia domniei sale, de a scrie un articol pe această temă este un demers ratat, în calitatea domniei sale de preşedinte al ARCASF. Prin urmare, premiza e greşită şi reluam:
ARCASF nu este deloc inutilă şi urmează o apologetică a colecţiei de minţi luminate care nu caută cu nici-un preţ puterea şi dominaţia pe piaţa SF-ului (recunoaştem capitalismul sălbatic), în luptă cu un SRSFF retrograd, naţionalist şi cosmopolit, fără merite şi cuib al furtunilor, care nici măcar la înfiinţarea ARCASF nu a vrut să participe. (Urale în fundal).
Deci aceasta din urmă este continuarea urmărită, celelalte variante fiind insipide şi nedemne de dezvoltat. Vom asista la demontarea unei asociaţii care a dat un „răspuns glumeţ” la întrebarea serioasă, dacă se justifică apariţia unor noi asocieri pentru creaţie şi colaborare, şi ridicare în slăvile cerului a unei alteia constituită numai din oameni serioşi, care nu glumesc deloc şi votează numai cu mâna dreaptă şi cu degetele încrucişate, întotdeauna pe câştigător. Na, e păcat să risipeşti banii pe pariuri…
A fost aceasta o lectură inutilă? Dacă da, de ce?
Da. Pentru că din nefericire abordează numai laturile bizarului, şi nicidecum latura umană a animalului social numit Om, cu aspectul gregar şi instinctul de turmă, care duce inevitabil la asocierea mai multor indivizi sociabili pe baza unor afinităţi comune, pentru un scop nu neapărat coerent şi raţional. De aceea mă înspăimântă cum „se justifică întrebarea scepticilor: de ce să mai organizăm asociaţii…”. Economic nu se justifică. Uman, se justifică din plin. Mă înspăimântă că aş putea afla cine sunt acei sceptici, reveniţi dintr-o revolută epocă a eficienţei şi randamentului , care pe atunci ar fi răspuns scurt: „nu mai organizaţi nimic.”
Jul 4 2012
Asociaţii – Spuneţi repede, de ce?
Am citit, mărturisesc, e o mai veche afecţiune a mea. Spuneam că fără voie am dat peste un articol din seria SFMania a lui Mircea Opriţă. Deşi de obicei greu de găsit pentru cei care consultă doar ocazional blogul elefanţilor, de data aceasta am avut noroc de îndrumarea galileului.
M-a încântat ierarhizarea şi cronologia alcătuită de maestrul Opriţă asupra asocierilor sefistice din 1990 încoace. Deşi incompletă în primă abordare, probabil datorită dimensiunii articolului, suspansul mi-a incitat atât imaginaţia precum şi filonul speculativ.
De ce oare? De ce nu? Ca să-l cităm chiar pe maestru. În aceste zile de frământare a clasei politice, articolul aminteşte de o altă clasă politică de care România tocmai scăpase, pentru a respira un aer cu parfum de liliac. Pardon, de libertate.
Şi astfel pornind, motivaţia atribuită când unei asociaţii când alteia este de natură a avea tangenţă cu autoritatea: preluarea controlului, disputarea controlului, negarea controlului. Fiind vorba de controlul mişcării sefiste şi a câtorva din minţile imaginative de atunci. Se neagă rapid necesitatea asociaţiilor, fiind atribuite exerciţii meschine unor lideri orgolioşi.
Fără să intru în detalii, fac un scurt rezumat: dizolvarea bruscă şi iremediabilă a majorităţii cenaclurilor, ca efect a dispariţiei fondurilor, locului de desfăşurare şi de ce nu, a membrilor – o parte din ei fiind detaşaţi la locul de muncă – a fost o consecinţă directă a revoluţiei şi a desfiinţării UTC. Prin urmare…
Au existat nuclee SF, s-au înfiinţat altele, dar în confuzia de atunci, bazându-se pe mijloace de comunicare destul de precare, nu au luat nici una din formele preexistente, folosind libera asociere drept formă adecvată. Inevitabil, noi nume şi acronime şi-au făcut apariţia, reluând mişcarea sefistă într-o nouă epocă. Domnul Opriţă trece sub tăcere aceste considerente obiective, deşi le-a inventariat nu o dată chiar dânsul. Aş dori să ştiu motivaţia reală, dar deocamdată anticipez şi îmi dau cu presupusul.
Presupunând că cele două asociaţii care au mai rămas de inventariat sunt la fel de inutile, adică SRSFF şi ARCASF, motivaţia domniei sale, de a scrie un articol pe această temă este un demers ratat, în calitatea domniei sale de preşedinte al ARCASF. Prin urmare, premiza e greşită şi reluam:
ARCASF nu este deloc inutilă şi urmează o apologetică a colecţiei de minţi luminate care nu caută cu nici-un preţ puterea şi dominaţia pe piaţa SF-ului (recunoaştem capitalismul sălbatic), în luptă cu un SRSFF retrograd, naţionalist şi cosmopolit, fără merite şi cuib al furtunilor, care nici măcar la înfiinţarea ARCASF nu a vrut să participe. (Urale în fundal).
Deci aceasta din urmă este continuarea urmărită, celelalte variante fiind insipide şi nedemne de dezvoltat. Vom asista la demontarea unei asociaţii care a dat un „răspuns glumeţ” la întrebarea serioasă, dacă se justifică apariţia unor noi asocieri pentru creaţie şi colaborare, şi ridicare în slăvile cerului a unei alteia constituită numai din oameni serioşi, care nu glumesc deloc şi votează numai cu mâna dreaptă şi cu degetele încrucişate, întotdeauna pe câştigător. Na, e păcat să risipeşti banii pe pariuri…
A fost aceasta o lectură inutilă? Dacă da, de ce?
Da. Pentru că din nefericire abordează numai laturile bizarului, şi nicidecum latura umană a animalului social numit Om, cu aspectul gregar şi instinctul de turmă, care duce inevitabil la asocierea mai multor indivizi sociabili pe baza unor afinităţi comune, pentru un scop nu neapărat coerent şi raţional. De aceea mă înspăimântă cum „se justifică întrebarea scepticilor: de ce să mai organizăm asociaţii…”. Economic nu se justifică. Uman, se justifică din plin. Mă înspăimântă că aş putea afla cine sunt acei sceptici, reveniţi dintr-o revolută epocă a eficienţei şi randamentului , care pe atunci ar fi răspuns scurt: „nu mai organizaţi nimic.”
By Eugen Lenghel • Reflectii 0