Domnule ministru, nu-mi vine să vă spun prim, pentru ca nu vă accept calităţile cu care v-aţi lăudat. Nu vă pot spune pe nume pentru că nu vă cunosc şi în plus nu-mi doresc să vă cunosc. Nu mai vreau să vă cunosc pentru că ar fi absolut inutil. Nu sunteţi doritor de dialog, ori mie îmi place dialogul.
Obişnuiţi să vă trasaţi obiective, să vă aranjaţi un discurs, uşor emfatic, chiar atrăgător. Însă nu obişnuiţi să ascultaţi partenerul de discuţie, de întâlnire, adversarul. Mai mult, îi puneţi pe toţi la curent că scopurile urmărite sunt indiferent de răspunsul sau voinţa lor. Este absolut explicabil, pentru că nu aţi fost ales. Aţi fost desemnat. Nu aveţi responsabilitatea conferită de vot. Nu ca ministru.
Drept urmare, aţi început să modificaţi premizele şi regulile jocului, în totală sfidare a regulamentelor şi cutumelor, desfiinţând pe oricine ar fi putut să stea în cale, indiferent că intenţiona sau nu. Vă interesează scopul, iar acesta este puterea. Alergând atât de tare spre putere, împărţind lovituri în stânga şi dreapta, fără discriminare, nu demonstraţi decât incipienta asimilare cu modelul clasic de dictator, venit la putere printr-un puci, la limita justificării legale.
Ca să repet, acea inefabilă inflexibilitate în urmărirea scopului, când scopul este PUTEREA, este o elegantă definiţie a DICTATURII. O absenţă a dialogului, un monolog pustiit de sens şi raţiune, e un catalizator al răului şi a dezbinării economice şi sociale. Priviţi în jur: ce aţi semănat acum două luni, e copt. Economia a început să dezerteze odată cu destabilizarea cursului. Bursele sunt haotice. Lumea îşi pierde răbdarea în faţă televizoarelor mincinoase şi chiar a început să iasă în stradă.
Domnule ministru, generaţia proştilor lui Brucan a cam murit iar cei noi nu mai au nimic de pierdut. Generaţia tinerilor postrevoluţionari s-a născut în sărăcie, fără să cunoască vremuri mai bune sau stabilitate. Nu-i interesează să fie barca frumoasă, ci să fie de mâncare. Ne luaţi mâncarea de pe masă, stimabile. Şi nu ştiu dacă veţi fi pregătit să înfruntaţi furtuna. Veţi reinventa închisoarea politică?
Pentru că într-acolo vă îndreptaţi. Spre represalii politice, spre ostracizare şi împingere la marginea supravieţuirii economice. Şi nu voi uita că aţi început public cu distrugerea Institutului Cultural Român. Cultura şi ştiinţa nu vă sunt apropiate. Mă întreb dacă sunteţi credincios.
Jul 6 2012
Acea inflexibilitate a scopului…
Domnule ministru, nu-mi vine să vă spun prim, pentru ca nu vă accept calităţile cu care v-aţi lăudat. Nu vă pot spune pe nume pentru că nu vă cunosc şi în plus nu-mi doresc să vă cunosc. Nu mai vreau să vă cunosc pentru că ar fi absolut inutil. Nu sunteţi doritor de dialog, ori mie îmi place dialogul.
Obişnuiţi să vă trasaţi obiective, să vă aranjaţi un discurs, uşor emfatic, chiar atrăgător. Însă nu obişnuiţi să ascultaţi partenerul de discuţie, de întâlnire, adversarul. Mai mult, îi puneţi pe toţi la curent că scopurile urmărite sunt indiferent de răspunsul sau voinţa lor. Este absolut explicabil, pentru că nu aţi fost ales. Aţi fost desemnat. Nu aveţi responsabilitatea conferită de vot. Nu ca ministru.
Drept urmare, aţi început să modificaţi premizele şi regulile jocului, în totală sfidare a regulamentelor şi cutumelor, desfiinţând pe oricine ar fi putut să stea în cale, indiferent că intenţiona sau nu. Vă interesează scopul, iar acesta este puterea. Alergând atât de tare spre putere, împărţind lovituri în stânga şi dreapta, fără discriminare, nu demonstraţi decât incipienta asimilare cu modelul clasic de dictator, venit la putere printr-un puci, la limita justificării legale.
Ca să repet, acea inefabilă inflexibilitate în urmărirea scopului, când scopul este PUTEREA, este o elegantă definiţie a DICTATURII. O absenţă a dialogului, un monolog pustiit de sens şi raţiune, e un catalizator al răului şi a dezbinării economice şi sociale. Priviţi în jur: ce aţi semănat acum două luni, e copt. Economia a început să dezerteze odată cu destabilizarea cursului. Bursele sunt haotice. Lumea îşi pierde răbdarea în faţă televizoarelor mincinoase şi chiar a început să iasă în stradă.
Domnule ministru, generaţia proştilor lui Brucan a cam murit iar cei noi nu mai au nimic de pierdut. Generaţia tinerilor postrevoluţionari s-a născut în sărăcie, fără să cunoască vremuri mai bune sau stabilitate. Nu-i interesează să fie barca frumoasă, ci să fie de mâncare. Ne luaţi mâncarea de pe masă, stimabile. Şi nu ştiu dacă veţi fi pregătit să înfruntaţi furtuna. Veţi reinventa închisoarea politică?
Pentru că într-acolo vă îndreptaţi. Spre represalii politice, spre ostracizare şi împingere la marginea supravieţuirii economice. Şi nu voi uita că aţi început public cu distrugerea Institutului Cultural Român. Cultura şi ştiinţa nu vă sunt apropiate. Mă întreb dacă sunteţi credincios.
Căci Dumnezeu e mare şi vede tot.
Iar noi nu uităm.
Dictatorii nu sunt uitaţi, dar niciodată iubiţi.
By Eugen Lenghel • Reflectii 0