Un jeg de aeroport. O defăimare a numelui lui Henri Coandă, de la a cărui moarte se împlinesc în noiembrie 40 de ani. Nu văd nici un fel de pregătire a autorităților pentru această comemorare. Mai mult, starea gravă, de silnicie absolută aplicată călătorilor de la Otopeni este perpetuată și agravată. Aflu, că pe lângă furturile calificate și obișnuitele șmenuri taximetristice, pe lângă alba-neagra și volatilul schimb valutar din terminal, poți muri. Moartea unei femei răpite fiind în plus însoțită de rușinea medievală a violului.
Știu și se știe de posturile de la aeroport cumpărate cu minim zece mii de euro. De ce? Pentru că rentează. Din salariu? Nu. Din șpăgi și din furturi.
Știu de furturi din auzite și din experiența proprie. Dacă aveți proasta inspirație să puneți la cală obiecte din aur sau aurite, le-ați pierdut cu siguranță. Schema e simplă. Altcineva a luat bagajul de pe bandă înaintea voastră. Cineva care locuiește aproape, în Otopeni. Cineva care a dat deja telefon, cât timp ați completat stupidele formulare în care nu aveți voie sa treceți suspiciunea de furt. Dar a doua zi obiectele de valoare vor fi de negăsit, iar binevoitorul vă asigură că nu el le-a scos. Nu-i veți afla numele, telefonul sau adresa. Nu există.
Vă spun sincer, la 110 Kg, antrenat, pe aeroportul Otopeni îmi este frică. Și la fel le este frică miilor de cetățeni străini care se încumetă să vină în București cu avionul. Mai știu multe alte mii care preferă să vină în Cluj sau Timișoara, dar niciodată în București. La fel ca portul turistic Constanța, aeroportul internațional București-Otopeni este o rușine națională.
Acum vă lăsați greu pe taximetriști, pe cei în regulă îi verificați, pe cei cu bube îi faceți scăpați, dar nu acolo este problema. Problema este la sistemul de pază și monitorizare, care îi încurajează să „cotizeze”. Problema este la sistemul de taxare al mașinilor venite la terminalul sosiri special ca numai taximetrișii agreați, cu sau fără autorizație, cu sau fără permis de conducere valabil, să poată sta privilegiați la peron. Problema este la selecția personalului de pe aeroport și la sistemul de șpăgi și „cadouri” care se practică în genere la punctele de trecere a frontierei. Schengen? Glumiți. Dragi tovarăși, aici suntem încă în 1989. Este un sistem special construit pentru a “mulge” călătorul.
Este modul în care guvernanții români se pișă pe străini.
Este principalul motiv pentru care București nu este obiectiv turistic și după cât se pare, nu va fi niciodată.
Sep 4 2012
Otopeni, 2012
Știu și se știe de posturile de la aeroport cumpărate cu minim zece mii de euro. De ce? Pentru că rentează. Din salariu? Nu. Din șpăgi și din furturi.
Știu de furturi din auzite și din experiența proprie. Dacă aveți proasta inspirație să puneți la cală obiecte din aur sau aurite, le-ați pierdut cu siguranță. Schema e simplă. Altcineva a luat bagajul de pe bandă înaintea voastră. Cineva care locuiește aproape, în Otopeni. Cineva care a dat deja telefon, cât timp ați completat stupidele formulare în care nu aveți voie sa treceți suspiciunea de furt. Dar a doua zi obiectele de valoare vor fi de negăsit, iar binevoitorul vă asigură că nu el le-a scos. Nu-i veți afla numele, telefonul sau adresa. Nu există.
Vă spun sincer, la 110 Kg, antrenat, pe aeroportul Otopeni îmi este frică. Și la fel le este frică miilor de cetățeni străini care se încumetă să vină în București cu avionul. Mai știu multe alte mii care preferă să vină în Cluj sau Timișoara, dar niciodată în București. La fel ca portul turistic Constanța, aeroportul internațional București-Otopeni este o rușine națională.
Acum vă lăsați greu pe taximetriști, pe cei în regulă îi verificați, pe cei cu bube îi faceți scăpați, dar nu acolo este problema. Problema este la sistemul de pază și monitorizare, care îi încurajează să „cotizeze”. Problema este la sistemul de taxare al mașinilor venite la terminalul sosiri special ca numai taximetrișii agreați, cu sau fără autorizație, cu sau fără permis de conducere valabil, să poată sta privilegiați la peron. Problema este la selecția personalului de pe aeroport și la sistemul de șpăgi și „cadouri” care se practică în genere la punctele de trecere a frontierei. Schengen? Glumiți. Dragi tovarăși, aici suntem încă în 1989. Este un sistem special construit pentru a “mulge” călătorul.
Este modul în care guvernanții români se pișă pe străini.
Este principalul motiv pentru care București nu este obiectiv turistic și după cât se pare, nu va fi niciodată.
By Eugen Lenghel • Reflectii 0