Soarele şi Pământul se învârt în jurul României în zilele acestea. În jurul celor 7.5 milioane care nu au existat în întregime şi în jurul USL-ului care n-are mumă, n-are frate, numai’ s-ajungă în frunte la bucate.
În primul rând, spre stupoarea mai multor apropiaţi care se bat cu cărămida în piept că vor binele României deşi habar n-au ce-i aia bine, sau ce-i aia Românie, cu greu m-am abţinut să votez. În primul rând pentru că prestaţia jalnică a unui preşedinte paiaţă şi a unui ministru fur de manuscrise te forţează să adopţi orice măsură necesară pentru a scăpa de ei cât mai repede. În al doilea rând pentru că USL-ul struţo-cămilă nu prezintă încredere dată fiind uniunea între ideologiile incompatibile. Ca să nu mai adaug, întoarcerea la comunism sub cârma străvezie a preşedintelui Ilici e ultimul lucru care ne trebuie. Putin ar fi un conducător mai înţelegător. El are copii, se gândeşte la viitor. Ilici, doar la trecut.
Deci, am boicotat, dar încă nu simt acea schimbare. Antenele au intensificat bombardamentul mediatic. Unele ziare încep să schimbe vizibil tabăra, forţate de patronat, iar cei 7.5 milioane îşi trimit câte 2-3 delegaţi foarte vocali cam peste tot. Puţini dar buni. Dragilor, să vă explic ce e cu cei 7.5 milioane, care sunt mai puţin de 6, în cazul în care facem abstracţie de alte fraude. La scrutinele precedente, de la ora 21.00 nu s-a mai schimbat rezultatul nici măcar cu o zecime. La acest ultim referendum, s-a schimbat atât de mult încât pare c-ar fi votat nu până la 23, ci până la 3 dimineaţa. Adică cel puţin 1.5 milioane de votanţi s-au repezit în ultima clipă, neadormiţi, zombilitici, somnambuli, să deşerte voturi cu sacul. Bineînţeles că deşertate au fost doar voturile.
În consecinţă, când cineva vorbeşte de 7.5 milioane de români, mă gândesc la cât de mult fură unii în România.
Nu mai vorbesc de dublul-triplul discurs al liderilor USL. De cel adresat mapamondului când îi prinde vorbitul în afara ţării; de cel adresat poporului de la ţară – chiar dacă aud şi verzele de Bruxelles – populist şi sălbatic naţionalist; cel împăciuitor – da, respectăm tot – dar pe urmă se dă cu copita în găleată. Lideri fără coloană, fără onoare, fără cuvânt. Oameni care mai degrabă te-ar vedea afară din ţară decât să votezi împotriva lor. Democraţia – noţiune fără sens pentru USL.
Se mai vorbea zilele trecute de lipsa de reacţie a societăţii la uciderea scandaloasă a japonezei răpită din Otopeni. Căci trebuie s-o spunem drept, totul a început cu răpirea. România este o ţară suficient de mare ca inerţia prosperităţii trecute să mai dăinuie o vreme, reducând apăsarea crizei, aşa cum e percepută de alţi vecini. Dar în acelaşi timp e suficient de mică să nu putem să ne ascundem de rude şi de cunoştinţe. Nu putem vorbi de poliţişti, pentru că sunt fraţii sau prietenii noştri. Nu putem vorbi de avocaţi sau procurori, că sunt mama şi tatăl. Nu putem vorbi de parlamentari că i-am votat şi de la ei ne vin pâinea şi sarea, iar vărul Ghiţă ne spune că de ce vorbim de unchiul lui.
Şi aşa, nimeni nu vorbeşte de nimeni, nimic, struţii toţi sunt cu cagulele pe ochi, dresaţi să privească unde trebuie. Adică unde e impactul minim şi nu se supără nici un boier. De-aia peştii mari circulă nestingheriţi, iar plevuşca e mai toată ascunsă. Dragi români, nu vă îndemn la revoltă. Vă spun doar că ar fi cazul să începeţi a vorbi. Verbalizaţi ce vă stă pe suflet. Nu aşteptaţi să se întâmple minunea si să se repare lucrurile de la sine. Sunt multe defecte în România şi toţi avem nevoie să vorbim.
Îmi pare rău să constat că după mai bine de douăzeci de ani de reflex al tăcerii, au mai trecut încă douăzeci în care nu s-a vorbit aproape deloc. Teama e adânc înrădăcinată în suflete, iar speranţa e pe cale să se stingă.
Iar drept concluzie, o mulţumire din suflet USL-iştilor că m-aţi făcut să decid. Plec din ţară. M-am săturat să văd mulţimea asta de suflete leneşe şi corupte de o ideologie revolută, care se zbat să nu facă nimic, în aşteptarea Marelui Gong. În aste luni de vară aţi făcut din România o cârpă de şters pe jos. Nu v-a păsat de copii şi nepoţii voştri, de fraţii şi de verii care vor încă să creadă că România are şanse. Veţi fi părăsiţi de copii şi nepoţi. Veţi rămâne cu umbrele şi fantasmele trecutului, sterpi şi singuri asemenea idealului vostru lider, Ilici.
Nu e blestem. De fapt, vă plâng de milă, şi sufăr pentru nostalgia voastră nevindecată. Pentru că o bună bucată de vreme aţi desconsiderat natura voastră umană, biologică şi v-aţi complăcut în abstractizarea ce v-a transformat în maşini de tras la şaibă. Iar acum aţi rămas fără referinţe, fără garduri, fără carnetul roşu de partid şi fără directivele de la congres. Puteţi fi liberi dar vă e teamă să acceptaţi.
TREZIŢI-VĂ. VIAŢA E SCURTĂ.
Aug 29 2012
Răspuns la întrebarea zilei
Soarele şi Pământul se învârt în jurul României în zilele acestea. În jurul celor 7.5 milioane care nu au existat în întregime şi în jurul USL-ului care n-are mumă, n-are frate, numai’ s-ajungă în frunte la bucate.
În primul rând, spre stupoarea mai multor apropiaţi care se bat cu cărămida în piept că vor binele României deşi habar n-au ce-i aia bine, sau ce-i aia Românie, cu greu m-am abţinut să votez. În primul rând pentru că prestaţia jalnică a unui preşedinte paiaţă şi a unui ministru fur de manuscrise te forţează să adopţi orice măsură necesară pentru a scăpa de ei cât mai repede. În al doilea rând pentru că USL-ul struţo-cămilă nu prezintă încredere dată fiind uniunea între ideologiile incompatibile. Ca să nu mai adaug, întoarcerea la comunism sub cârma străvezie a preşedintelui Ilici e ultimul lucru care ne trebuie. Putin ar fi un conducător mai înţelegător. El are copii, se gândeşte la viitor. Ilici, doar la trecut.
Deci, am boicotat, dar încă nu simt acea schimbare. Antenele au intensificat bombardamentul mediatic. Unele ziare încep să schimbe vizibil tabăra, forţate de patronat, iar cei 7.5 milioane îşi trimit câte 2-3 delegaţi foarte vocali cam peste tot. Puţini dar buni. Dragilor, să vă explic ce e cu cei 7.5 milioane, care sunt mai puţin de 6, în cazul în care facem abstracţie de alte fraude. La scrutinele precedente, de la ora 21.00 nu s-a mai schimbat rezultatul nici măcar cu o zecime. La acest ultim referendum, s-a schimbat atât de mult încât pare c-ar fi votat nu până la 23, ci până la 3 dimineaţa. Adică cel puţin 1.5 milioane de votanţi s-au repezit în ultima clipă, neadormiţi, zombilitici, somnambuli, să deşerte voturi cu sacul. Bineînţeles că deşertate au fost doar voturile.
În consecinţă, când cineva vorbeşte de 7.5 milioane de români, mă gândesc la cât de mult fură unii în România.
Nu mai vorbesc de dublul-triplul discurs al liderilor USL. De cel adresat mapamondului când îi prinde vorbitul în afara ţării; de cel adresat poporului de la ţară – chiar dacă aud şi verzele de Bruxelles – populist şi sălbatic naţionalist; cel împăciuitor – da, respectăm tot – dar pe urmă se dă cu copita în găleată. Lideri fără coloană, fără onoare, fără cuvânt. Oameni care mai degrabă te-ar vedea afară din ţară decât să votezi împotriva lor. Democraţia – noţiune fără sens pentru USL.
Se mai vorbea zilele trecute de lipsa de reacţie a societăţii la uciderea scandaloasă a japonezei răpită din Otopeni. Căci trebuie s-o spunem drept, totul a început cu răpirea. România este o ţară suficient de mare ca inerţia prosperităţii trecute să mai dăinuie o vreme, reducând apăsarea crizei, aşa cum e percepută de alţi vecini. Dar în acelaşi timp e suficient de mică să nu putem să ne ascundem de rude şi de cunoştinţe. Nu putem vorbi de poliţişti, pentru că sunt fraţii sau prietenii noştri. Nu putem vorbi de avocaţi sau procurori, că sunt mama şi tatăl. Nu putem vorbi de parlamentari că i-am votat şi de la ei ne vin pâinea şi sarea, iar vărul Ghiţă ne spune că de ce vorbim de unchiul lui.
Şi aşa, nimeni nu vorbeşte de nimeni, nimic, struţii toţi sunt cu cagulele pe ochi, dresaţi să privească unde trebuie. Adică unde e impactul minim şi nu se supără nici un boier. De-aia peştii mari circulă nestingheriţi, iar plevuşca e mai toată ascunsă. Dragi români, nu vă îndemn la revoltă. Vă spun doar că ar fi cazul să începeţi a vorbi. Verbalizaţi ce vă stă pe suflet. Nu aşteptaţi să se întâmple minunea si să se repare lucrurile de la sine. Sunt multe defecte în România şi toţi avem nevoie să vorbim.
Îmi pare rău să constat că după mai bine de douăzeci de ani de reflex al tăcerii, au mai trecut încă douăzeci în care nu s-a vorbit aproape deloc. Teama e adânc înrădăcinată în suflete, iar speranţa e pe cale să se stingă.
Iar drept concluzie, o mulţumire din suflet USL-iştilor că m-aţi făcut să decid. Plec din ţară. M-am săturat să văd mulţimea asta de suflete leneşe şi corupte de o ideologie revolută, care se zbat să nu facă nimic, în aşteptarea Marelui Gong. În aste luni de vară aţi făcut din România o cârpă de şters pe jos. Nu v-a păsat de copii şi nepoţii voştri, de fraţii şi de verii care vor încă să creadă că România are şanse. Veţi fi părăsiţi de copii şi nepoţi. Veţi rămâne cu umbrele şi fantasmele trecutului, sterpi şi singuri asemenea idealului vostru lider, Ilici.
Nu e blestem. De fapt, vă plâng de milă, şi sufăr pentru nostalgia voastră nevindecată. Pentru că o bună bucată de vreme aţi desconsiderat natura voastră umană, biologică şi v-aţi complăcut în abstractizarea ce v-a transformat în maşini de tras la şaibă. Iar acum aţi rămas fără referinţe, fără garduri, fără carnetul roşu de partid şi fără directivele de la congres. Puteţi fi liberi dar vă e teamă să acceptaţi.
TREZIŢI-VĂ. VIAŢA E SCURTĂ.
By Eugen Lenghel • Reflectii 0