E la modă o nouă tehnică de şantaj. O variaţie pe tema lui Ali-Baba, adevăratul şantajist îşi acuză ţinta de şantaj. Bineînţeles, discret sau cel mult într-un cerc restrâns, din care nu transpiră prea mult. Ţinta nu are decât să tacă şi să înghită, presupusa acţiune pe care o planificase fiind imposibil de desfăşurat. Chit că respectivul se află în deplinătatea dreptului de a acţiona. Vorbele sunt mai grele decât faptele.
Astfel, o acţiune normală, care bineînţeles foloseşte ţintei, dar fără a aduce prejudicii terţilor, altele decât la a-i pune la muncă, este imposibil de desfăşurat sub ameninţarea zugrăvirii în culori macabre, maro, negru violet sau orange închis, a vieţii publice şi personale a “individului”, a “şantajistului neruşinat”.
Această tehnică e aplicată în diverse medii, cu precădere naivilor care mai cred în cinste şi onoare, în bunul renume al obrazului curat. Mai nou, se vede vorba că cei proaspăt urcaţi în ierarhie, pesemne folosind avantajele unei tehnici sau alteia, o folosesc cu mare succes. E dificil să asişti la acuze proferate de maimuţoi cu plagiatul în desagă, la aberaţii logice care sfidează limbajul diplomatic la un nivel care depăşeşte chiar şi extremismele de astă vară. Mă simt, aproape zilnic, vinovat că trăiesc în România.
Mă simt din ce în ce mai vinovat că-mi ţin copii aici, să crească într-o ţară care refuză orice şansă cetăţenilor ei. Sub un guvern care favorizează blatul, şmenul, taxele împovărătoare şi penalizatoare, sub un parlament plin de incompatibili şi penali. Halal legislativ, de-o teapă cu aşa executiv.
Îmi pare rău pentru toţi românii care muncesc.
Am fost recent la poştă, să plătesc o taxă către trezorerie, pe care trezoreria nu vrea s-o mai încaseze direct. A durat 35 de minute, cu doar două persoane la coadă, pentru o taxă de zece lei, pentru care comisionul a fost de 26%. În acest timp şi pentru aceşti bani s-au pierdut cel puţin de zece ori mai mult.
Mi-am exprimat frustrarea audibil, mărturisind că mă simt vinovat că trăiesc în România. Am fost egoist. Eu doar eram în trecere pe la Poştă. Persoana din spatele ghişeului e obligată să trăiască zilnic aceleaşi sentimente.
Mă ruga mai zilele trecute un coleg să-i recomand o configuraţie de toată ziua şi ieftină, pentru ca auzise el de la altcineva că sistemele făcute de mine merg şi cinci ani fără intervenţii. Fără să mă laud, unele au mers şi mai mult.
În fine, am zis dacă tot am făcut configuraţia, să vă împărtăşesc experienţa, mai ales că e un sistem care poate fi folosit cu rezultate excelente şi la birou şi acasă, extensibil şi silenţios.
Pornesc de la început cu sfârşitul şi vă dezvălui preţul final care este 1707 lei, dacă piesele sunt furnizate de evoMag. Argumentabil, sunt şi componente mai ieftine, pentru 5-10 lei mai puţin se poate lua ceva asemănător, dar pierzi destul şi la calitate sau fiabilitate. Piesele alese sunt verificate de mine şi se comportă excelent în condiţii de birou, utilizate 8/24 – 5/7.
Totuşi, ca să nu fie discuţii trebuie să vă avertizez: garanţia pieselor respective este asigurată de vânzător şi de fabricant, iar răspunderea operaţiilor de asamblare este a celui care le execută. Eventualele erori cuprinse în acest articol nu implică răspunderea materială. Sunteţi obligaţi, ca persoane mature şi independente să verificaţi orice sursă de informaţii şi să consultaţi instrucţiunile de utilizare ale componentelor achiziţionate.
Nu-mi place disclaimerul de mai sus, dar am văzut destui care sunt în stare să reproşeze că au primit sfaturi proaste. Nu dau sfaturi, doar împărtăşesc o experiență care pentru mine a decurs pozitiv, în mod repetat.
Deci maestre, cortina!
Vă prezint piesele direct culese în coşul meu de cumpărături la evoMag.
Să începem cu procesorul: Intel Pentium Dual Core G645. Socket nou LGA 1155(H2), consumă maxim 65W şi vine cu tot cu ventilator. Mai mult, promoţia curentă mai adaugă şi un cooler DeepCool Iceedge Mini FS. Drăguţ, adaptabil la mai multe procesoare şi plăci de bază şi destul de valoros – 60 de lei. Procesorul are 3MB cache, destul de mare şi frecvenţa rezonabilă de 2.9 GHz, incluzând un nucleu grafic HD. Puterea este mai mult decât suficientă pentru aplicaţii de office, baze de date sau filme HD. Posibil ca şi unele jocuri să meargă ok, dar nu acesta a fost scopul. Mai mult, procesorul ales are acelaşi soclu cu i3, i5 sau i7, fiind asigurată posibilitatea de upgrade, pentru un viitor ceva mai permisiv (un i3 are preţul cam dublu faţă de G645).
Pentru un astfel de procesor e util să alegem o placă de bază corespunzătoare. M-am oprit la ASUS -P8H61-M/PRO din mai multe motive. Departe de a fi o placă bridge, are totuşi porturi asociate vechii şi noii generaţii. Merge cu G645, cu i3, i5 şi i7. Are patru porturi SATA II şi încă două SATA III. Are patru porturi USB 2.0 şi încă două USB 3.0. Are conectori video pentru VGA, DVI şi mai ales are HDMI, putând fi conectată la home-theater-ul personal. În fine, chipsetul cel mai vândut: Intel H61, într-un pachet ASUS. Suportă memorie DDR3 de viteză maximă 1333, până la 16GB. Deci o placă rezonabilă, producător de încredere, dotări peste medie asigurând modernizări ulterioare.
Memoria aleasă îmbină plăcutul cu utilul. Două DIMM HyperX Blu DDR3 la 1600MHz cu capacitate 2GB. Au viteza ceva mai mare decât cea suportată oficial de placă. Cipsetul însă suporta această viteză şi merge chiar bine. În plus, memoriile HiperX Blu de la Kingston sunt îmbrăcate frumos în aluminiu eloxat albastru, dând oarece indicaţii despre durabilitatea lor. Indeed, or să ţină mult şi bine.
Am ajuns la capitolul stocare. Din păcate, creşterea dramatică a preţului la hard-disck-uri din cauza distrugerii anumitor facilităţi de producţie, sau datorită mai puţin mediatizatei cereri pentru arii de harduri destinate data-centerelor diverselor Cloud-uri, face ca această componentă să crească brusc preţul sistemului. Alegem totuşi un hard de 500 GB (unul de 1TB ar fi cu aproximativ 50 lei mai scump, pentru cine are cu ce-l umple) suficient în mediul de business. De ce nu aleg unul mai mic şi mai ieftin? Hardul Seagate Baracuda are 16MB cache, interfaţă SATA III – ţineţi minte interfeţele de pe placă? şi 7200 rpm. E performant, tehnologie nouă şi nu e WD – cu care am avut câteva conflicte destul de iritante. SATA II asigură o rată de transfer ridicată. Aş găsi SATA II la capacitate mai mică? Posibil, dar diferenţa de preţ ar fi de ordinul a 20 de lei. Preferabil să ai câteva avantaje şi să te coste doar 20 de lei.
Unitatea optică, deşi din ce în ce mai puţin folosită, lucru reflectat şi în preţ, e necesară din mai multe motive. Încă mai sunt jocuri şi programe livrate cu protecţie la copiere, etc, pe CD/DVD. Cea mai rapidă şi ieftină metodă de backup personal este cu CD/DVD. Alegem un Samsung – DVD Writer SH-224BB/BEBE, cu interfaţă SATA. E în plutonul de preţuri şi un model nou, comparativ cu celelalte.
Cu acestea, conţinutul calculatorului l-am cam finalizat. Rămâne să ne decidem asupra sursei: de 450 sau de 500 W. Deşi pentru office 450 W sunt suficienţi, cei care vor mai mult şi adaugă o placă video dedicată vor dori 500 W. Diferenţa între Segotep ATX-450WH şi Floston FL500 Extra este de 35 de lei. Ambele au ventilatoare mari şi suficientă deschidere pe grile pentru o mai bună răcire. Nu sunt cele mai ieftine, dar nici cele mai scumpe. Sunt surse care rezistă mai bine de doi ani în mediu de office, lucru care spune destul despre fiabilitatea lor. Puteţi alege, ambele mă încântă.
Împreună cu sursa trebuie aleasă şi carcasa. O carcasă neagră, de toată vremea, mini-atx cu ventilator auxiliar de răcire inclus şi spaţii generoase de manevră, Segotep – SG-950D satisface cerinţele necesare. Designul discret poate fi înlocuit doar cu ceva mai mulţi bani, dar câtă vreme destinaţia e sub birou, simplitatea e de înţeles. Şi mai uşor de şters de praf.
Am îmbrăcat calculatorul, mai avem interfeţele: mouse, tastatură şi monitor. Cu tastatura şi mouse-ul alegerea e uşoară. Un kit de student de la Microsoft se dovedeşte alegerea uşoară: Microsoft Kit Tastatura şi Mouse Desktop 400, cu interfeţe USB, fiabilitate peste medie, negre, ergonomice, ieftine la 69 de lei.
Iar monitorul Philips – 226V3LAB5 are 21.5”, iluminare cu LED, boxe incluse şi aceeaşi carcasă neagră. Are dimensiuni în raport 16:9, rezoluţie full HD 1920×1080, foarte potrivita pentru afişarea informaţiei şi redarea video. Contrastul dinamic mare e o caracteristică deja comună. Promoţia curentă îi asigura un preţ de sub 500 de lei, cu 20 de lei mai mare decât monitorul AOC de 21.5” echivalent, care din păcate nu e pe stoc. Pentru cine vrea să-l aştepte, e un monitor bun. Dar şi Phillips cu discount de aproape 20% e interesant.
Ce nu am inclus: boxele şi placa video. Sunt multe alegeri, cu dedicaţie sau nu, drept pentru care preferă să le tratez într-un articol viitor, în care vom grefa aceste componente pe sistemul de mai sus.
Azi, marea majoritate din componentele incluse în articol sunt anunţate în promoţie până la sfârşitul lunii. Pot fi alte magazine online cu preţuri mai mici, deşi dificil de găsit, dar diferenţele de preţ sunt acoperite cu vârf şi îndesat de serviciile evoMag: transport gratuit pentru Bucureşti, service rapid şi competent, disponibilitatea personalului de a fi consultat pe telefon sau prin mesaje electronice.
Partea care a mai rămas, după ce primiţi coletul, este asamblarea calculatorului. Folosind aceeaşi carcasă şi aproximativ aceleaşi componente, ultima dată a durat exact 15 minute până la închiderea capacelor. Şi a pornit din prima. Deci spor la lucru şi viteză maximă la navigare.
În ce mă priveşte, vă pot asista în achiziţii, montaj sau depanare de sisteme desktop sau laptop, servere şi reţele, software dedicat sau aplicaţii web.
Uite nah, mă aflai în treabă şi ca tot omul cu opinii, iat-o pe ultima. Nu mă întrebaţi dacă am fost în vizită pe fostul site, pe care l-am transformat în revistă, SRSFF.ro. Am fost, bineînţeles. Dacă-mi place? Am avut ieri senzaţia că se rupe ceva ( nu în mine), dar totuşi, să începi să torni mortarul şi să pui cărămizile unei noi teme în mijlocul zilei… e puţin lipsit de respect faţă de cititori.
A fost pentru mine o adevărată ruptură cu trecutul, după aproape doi ani de când am preluat site-ul şi un an jumătate de când am înfiinţat revista. Cam de unul singur. Sper că în aceste 18 luni cât am condus redacţia revistei am făcut ce trebuia. Oricum, voi sunteţi martorii.
Bun, să zicem că până la urmă nu contează, totul se iartă, totul se uită, până şi înverşunarea unui personaj care se încăpăţâna să susţină că nu sunt eu redactor şef. Are dreptate. Nu mai sunt la SRSFF.ro.
Cu această ocazie se cuvine să urez putere de muncă noii echipe redacţionale, care ar fi trebuit să aibă grijă mai întâi ca schimbarea de temă să se petreacă la ore fără trafic şi pe o durată mai scurtă. (Şi să anunţe totuşi la Biblioteca Naţională schimbarea editorilor).
Dacă îmi place tema? Da, tema e ok. Deşi cam portocalie, nefiind în acelaşi timp un orange clasic pedelist, tema de la Colorlabs poate fi văzută în splendoarea ei originală aici. (Nu mi-a şoptit nimeni, e vizibil de la distanţă, pentru cine ştie ceva HTML sau a trecut pe la Colorlabs). Am văzut legat de asta unele comentarii mai agresive, pe care nu le aprob, deşi într-adevăr, schimbarea bruscă este descumpănitoare, iar pierderea informaţiilor de trafic este regretabilă.
În plus, recomand răbdare vizitatorilor care citesc aceste cuvinte, pentru că lucrările nu s-au terminat aici. Încă mai sunt lucruri de retuşat şi stabilizat pe site, iar lucrul pare a fi doar la început. Ieri fiind într-o zi de marţi 13. Să le urăm noroc.
P.S. Pentru a fi în diston cu moda şi a o nega absolut, pe SRSFF.ro nu mai sunt permise proxy-urile. Adică: nu mai puteţi citi pagina de la job, din avion, tren, hotel, macdonalds sau din orice alt loc unde se pretează caching-proxy sau anonimizare. Site-ul vă vrea cu IP-ul vostru de origine, de la mama sau rds-ul vostru. Păcat. Sesizez urme de Big-Brother?
Pentru remember, pe lângă poza lui Marylin de iarna trecută, prima pagină înainte de înregistrarea revistei, chiar aici:
Vremea pe când era cool să ai un blog a apus. Salut voios! Azi ne trebuie. N-ai pagină, eşti liber… adică fără viaţă socială, n-ai cu ce să te afişezi, n-ai opinie. Nu te place şi nu te scuipă nimeni. Eşti pur şi simplu out.
Sunt sute-mii de site-uri care găzduiesc, mai mult sau mai puţin gratuit blogăreala. Mai mult sai mai puţin de duzină wordpress.com, blog.com. blogger.com, etc. îţi iau ochii cu gratuitatea nudă până ajungi la momentul când nu mai ştii cum să te dezvolţi. Dar lumea ştie că eşti acolo şi nu pleci. Deh.
Alternativa (nu discutăm despre pagini pe facebook sau pe yahoo sau chiar la google) e să cumperi un domeniu şi să-l populezi. Casa ta virtuală, unde poţi să pui ce vrei, cu preşuleţ la intrare şi trolli care doar atât aşteaptă ca s-o umple de bale şi comentarii stupide.
Ok, spuneţi voi, are Românica destul hosting. Sau cumperi un IP şi înfiinţezi pe balcon un server. Mda. Faza cu serverul pe balcon, lângă butoiul de varză – de cumpărat şi butoi şi varză că e sezon – am studiat-o vreme de vreo zece ani, până a crăpat serverul. Un fel de-a spune a crăpat, pentru ca de fapt începuseră să hârâie ventilatoarele atât de tare ca nu mai stăteai pe lângă el. În rest mergea bine şi păpa curent. Aproape jumătate din factura lunară. Deci hosting în ograda proprie merita doar dacă furi curent sau ai contract cu clienţi babani. Greu de tot pe praful ăsta de criză lentă şi corozivă.
Iar fermele de hosting din RO sunt toate puse pe produs, preţurile în euro, la care bagi şi un TVA exagerat. De ce o fi TVA-ul exagerat, vorbiţi cu alţii. Ajungem prin paşi mărunţi la hosting în State, fără TVA şi plătit în USD. Super. Doar că şi acolo sunt căţei, câini şi alte vietăţi rapace.
Am început acum vreo doi ani, când paginile erau subţiri şi nu aveam milă de timpul vizitatorului, cu hosting la un neica nimeni care se lăuda major: WebHostingPad.com. Vă avertizez: NU mergeţi acolo. Pierdere majora de timp şi de bani. Plătiţi puţin pentru nimic. Acelaşi principiu e valabil pentru orice serviciu în State: no limit sau unlimited înseamnă de cele mai multe ori zero. Deci e preferabil sa va orientaţi spre cei care dau cât mai multe detalii acceptabile, specificate. WebHostingPad de exemplu limitează la timpul de procesor, la lăţimea de bandă, dar numai după ce ai semnat contractul îţi dai seama ce înseamnă asta. Plus că limitările se fac cu drop de pachete, de-ţi încarcă pagina la cinci minute odată. Ping-ul răspunde (când răspunde) la 160-220 ms cu TTL de 46. Bine? Sau nu.
Aţi picat în capcana hostingului gratuit sau cheap? Bună experienţă. Nu costă mult oricum. Atenţie totuşi când închideţi contractul ca să nu aveţi de suferit pe seama plăţilor recurente. Schimbaţi-vă cardul.
Altă capcană este cu best hosting. O groază de site-uri afiliate la o singură firmă, care scot topuri de hosteri: top10, top11, best 50, best10 etc. Vedeţi ceva de genul asta, fugiţi. Oricum conţinutul lor e cam acelaşi: justhost.com, iPage.com, hostmonster.com, bluehost.com, etc. Ele aparţin de cele mai multe ori Endurance International Group, care pare a fi o schemă de făcut bani. Unlimited peste tot, preţuri medii, suport scăzut şi viteză mică la navigare. Forumurile sunt pline de ei. Just google it.
Am trecut şi pe la HostGator.com, care pe lângă toţi aceştia e un un gentleman. Merge bine, are performanţe superioare, dar totuşi câteva caracteristici unlimited nu îl recomandă pentru viteză maximă de navigare. Pe de altă parte, preţul e puţin mai mare (semnificativ) decât restul plutonului. Avantajul este că foloseşte acelaşi cPanel free şi pachete de aplicaţii web linux atât de bine cunoscute tuturor. Ping-ul răspunde (tot timpul) la 160-172 ms cu TTL de 49-54. Semnificativ mai aproape de România.
Cel mai bun l-am lăsat la urmă. GoDaddy, hulit acum un an doi din cauza unor trăznăi legate de DNS, pe care totuşi le-a compensat financiar – ceea ce nu o să vedeţi la mulţi alţii, în spatele unei interfeţe elaborate care mixează achiziţia de servicii cu configurarea lor. Un mod foarte american de a face business, care la un moment dat devine uşor de folosit. Labirintul de ecrane din prima zi capătă foarte repede sens, mai ales că ajungi cam tot timpul acolo unde vrei din trei clickuri. Pachete destul de scumpe comparativ, dar cu reducerile de tot soiul ajung la nivelul lui HostGator. Limitări de tot soiul: la număr de baze de date, la spaţiu de stocare, număr de domenii găzduite, conturi de mail, etc. Dar toate au valori rezonabile. Limitare este şi la numărul de conexiuni simultane la baza de date: 50 pentru un cont mediu. Puţin? Este dublu faţă de numărul conexiunilor de la HostGator, pentru aceiaşi bani. Asta înseamnă viteză dublă la CMS.
Lăsând la o parte faptul că nu e limită la banda consumată, iar găzduirea se face pe mai multe servere (redundanţă – cloud), GoDaddy mai are datacentere şi în Europa. Iar asta se vede. Ping-ul răspunde aproape constant la 46-48ms, iar TTL este 57. Wow! E cumva în România? Mă întreb. Oricum ar fi este excepţional şi vi-l recomand.
Se aşeză cu greu pe prispă. Munca de birou îl făcuse leneş, neglijent cu propria-i siluetă. Oftă. Parcă vrând să-l înveselească puţin, Matei veni lângă el. Copilul se aşeză alături şi privi curios acelaşi tablou. Iarba, gardul care mărginea curtea, şi o tufă de smochini într-o parte. Ieri prinsese o broască ţestoasă mergând încet prin iarba umedă de rouă. Poate doar stranietatea făpturii la care se gândise îl făcu să pună întrebarea.
– Ai văzut cum arătă extratereştrii, tată?
Ştefan îşi mângâie băiatul pe creştetul blond şi mătăsos. Îşi ascunse intenţia de a râde, sub aprobarea pentru curiozitatea mereu vie a băiatului. Era o întrebare neaşteptată. Mai curând erau două întrebări, fiecare conţinând o capcană ascunsă pentru cealaltă.
– Nu pot spune că am văzut vreun extraterestru, Matei. Chiar dacă atâtea reviste şi filme îi prezintă, deocamdată sunt doar parte a imaginaţiei noastre. Dar aş putea bănui cum arată.
Matei ridică privirea, curios. Putin dezamăgit ca tocmai tatăl lui nu văzuse extratereştri. Andrei îi spusese la şcoală că tatăl lui văzuse nu o dată, farfurii zburătoare. Îi arătase până şi cărţi cu fotografii alb-negru, neclare şi vag deformate. Probabil că erau tare vechi.
– Da, te rog, răspunse Matei.
– S-ar putea ca nici să nu-i putem vedea, în primul rând…
– Fantome…? zise puştiul.
Tatăl râse şi continuă.
– Nicidecum. Vezi furnicuţele astea mici? Pe astea le vezi. Gândeşte-te la ceva şi mai mic. Sunt o mulţime de animale microscopice, care ar putea avea o inteligenţă de grup, cam au albinele sau furnicile. Le-ai putea vedea? Nu? Nici măcar nu ai şti că există lângă tine.
– Dar cum ar vorbi cu noi? insistă Matei.
– Greu de spus. S-ar putea să ne ignore la fel de uşor pe cât le ignorăm şi noi. Ar putea să fie acum, aici lângă noi, chiar sub paharul de suc, cu care le-ai strivit.
Matei ridică repede paharul şi se uita atent.
Ştefan râse şi ridicându-se privi cerul. Venea înserarea.
– Hai sa mai face o plimbare în grădină înainte sa te-apuce somnul, iar mâine îţi voi spune mai multe.
Soarele era la apus. Sări din loc, şi sprinten îşi luă pe Stefan de mână.
Nov 20 2012
“Gaudeamus Week” şi “Black Friday” la Nemira
Abia aşteptăm să ne revedem cu cititorii la târgul de carte Gaudeamus!
Editura Nemira ţine pasul cu Gaudeamus şi vă aduce o promoţie specială: săptămâna aceasta, vă propunem o reducere de 45% pentru pachetele de cărţi.
Aflaţi povestea lui Edwin Drood, citiţi Dune, cea mai vândută serie SF din istorie, descoperiţi secrete şi taine obscure cu Porta Magica.
Plus, pachetul Apocalipsa 2012 are o reducere specială de 50%.
Ca să vă bucuraţi din plin de această promoţie, Nemira vă oferă transport gratuit pentru comenzi de minim 100 lei.
Spor la cumpărături!
Iar vineri va fi un “Black Friday” şi la Nemira!
By Eugen Lenghel • Stiri 0