Târgul de carte Science Fiction si Fantasy “Final Frontier” 2012, 18 martie, în imagini, bineînţeles incomplet 😉
Duminică am ajuns mai târziu. Era mai cald, am dormit mai mult… Şi raţele făceau mac-mac. Tot pe la 11 am aterizat în zonă după ce am debarcat puştimea în parc.
Era lume deja între cărţi, iar dintre prietenii unii treceau deja pe plus, la vânzări. Printre primii pe care i-am zărit a fost şi Dan Doboş, căruia am avut onoarea să-i înmânez insigna SRSFF şi să-l primesc oficial în Societate. Mai mult pentru că ne place nouă să credem că înseamnă ceva şi avem un ideal.
Sincer, am vrut să cobor în sală să văd prezentarea Nemira. Dar Goguţă şi Dina Paligora m-au smuls pe scări în sus, că trebuia să bem prima bere sau cafea a zilei. Am fost să căutăm licorile prin Cişmigiu şi tocmai când am găsit un loc de destrăbălare, Marian, care se lipise grupului, s-a trezit că urmează să vorbească. Timp de o ora a fost mai linişte, vă spun eu.
Încet, încet a venit timpul să ne întoarcem spre cărţile noastre, doar aveam şi eu ceva de spus la microfon.
Asta după ce s-au împărţit premiile Galileo, dezbătându-se dacă al lui Michael e doar avans la salariu şi al lui Adrian Crăciun, donaţie pentru Giotto. Cel puţin oficial lucrurile s-au adjudecat conform aşteptărilor, Dan Doboş şi Liviu Radu fiind marii premianţi, Liviu Radu având ambiţia să-l întreacă pe Teodorescu la număr de premii per an.
După care, mi-a venit rândul la microfon, alături de omologi din redacţii de revistă şi inegalabilul Liviu Radu, senior între cei publicaţi. M-au mirat puţin colegii cu largheţea şi deschiderea afişată faţă de debutanţi. Doar eu ştiu câte diacritice şi alte greşeli suntem nevoiţi să corectăm, pe lângă cele care mai scapă. Revin, afirmând ce am spus şi în sală, cu audienţa relativ mică: pentru a publica, un autor trebuie să ştie limba şi gramatica limbii române, să dactilografieze cu diacritice, respectând regulile de grafie, să aibă idei şi să exerseze îndelung. Nu există text final, nici după publicare. Se poate lucra indefinit pe un text, cu foarte mult efort se ajunge la o forma decentă. Ai schimbat o virgulă, reciteşte-l tot. Ai schimbat un cuvânt, vei mai schimba şi altele. Şi cel mai important lucru, dă textul la citit unui prieten cu experienţă. Unui redactor de carte care te ajută să creşti, prin cenzură pozitivă. Nu te lăsa înşelat de orgolii şi ambiţii.
Da, SRSFF.Ro e o cuşcă cu lei, te sfâşie toţi, dar ai ocazia să înveţi să scrii şi să urci rapid printre cei mai buni.
Asistenţa era deja obosită când am terminat discuţia, intrând jumate de ora peste terenul conferinţei despre viitor. Nu mi-a părut rău pentru că am reuşit să expun câteva din părerile mele cu privire la scris. Sper doar să nu rămân doar la nivelul de redactor şef, deşi al unei reviste care şi-a câştigat rapid prestigiul şi pe merit.
Deşi parte din asistentă a plecat, discuţia care a urmat, despre viitor şi mai ales despre trecut, despre legile economiei care ne conduc orbeşte spre un consum exagerat şi munţi de gunoaie, a fost foarte intensă. Au fost abordări subtile, aparent fără ţintă, dar care au pus problemele esenţiale pe rol. Ne lăsăm conduşi de calculatoare şi programe care caută optimul contabil. Explorarea spaţiului nu mai e la modă pentru că nu e rentabilă economic, spun unii. Eu zic: deschideţi ochii! Dacă explorarea, cercetarea şi joaca, dacă spiritul de cuceritor şi curiozitatea naturală a speciei s-au domolit, atunci e vremea să culegeţi grâul, să faceţi colivă şi să arvuniţi popa. Căci e semn că sfârşitul speciei e aproape. Trebuie făcut saltul cuantic, saltul calitativ cum se spunea pe vremuri, depăşită etapa de stagnare şi acumulare de datorii. Căci asta facem, împrumutându-ne permanent de la viitor, fără dorinţă de a pune ceva în loc. Trebuie să depăşim posibila barieră pe care însăşi internetul ne-o pune în faţă civilizaţiei, prin înlocuirea televizorului cu browserul de web, prin înlocuirea unui televizor care doar spera să îţi controleze timpul, cu un monitor care îţi controlează fiecare mişcare în virtual, cu un virtual care înseamnă mai mult pentru fiecare din noi decât realul tangibil.
Trezirea, feţi frumoşi şi ilene cosânzene, a venit primăvara, ieşiţi în parc şi lăsaţi facebookul să piară.
[nggallery id=2 template=galleryview]
Mar 23 2012
“Final Frontier” 2012, 18 martie, în imagini şi text
Târgul de carte Science Fiction si Fantasy “Final Frontier” 2012, 18 martie, în imagini, bineînţeles incomplet 😉
Duminică am ajuns mai târziu. Era mai cald, am dormit mai mult… Şi raţele făceau mac-mac. Tot pe la 11 am aterizat în zonă după ce am debarcat puştimea în parc.
Era lume deja între cărţi, iar dintre prietenii unii treceau deja pe plus, la vânzări. Printre primii pe care i-am zărit a fost şi Dan Doboş, căruia am avut onoarea să-i înmânez insigna SRSFF şi să-l primesc oficial în Societate. Mai mult pentru că ne place nouă să credem că înseamnă ceva şi avem un ideal.
Sincer, am vrut să cobor în sală să văd prezentarea Nemira. Dar Goguţă şi Dina Paligora m-au smuls pe scări în sus, că trebuia să bem prima bere sau cafea a zilei. Am fost să căutăm licorile prin Cişmigiu şi tocmai când am găsit un loc de destrăbălare, Marian, care se lipise grupului, s-a trezit că urmează să vorbească. Timp de o ora a fost mai linişte, vă spun eu.
Încet, încet a venit timpul să ne întoarcem spre cărţile noastre, doar aveam şi eu ceva de spus la microfon.
Asta după ce s-au împărţit premiile Galileo, dezbătându-se dacă al lui Michael e doar avans la salariu şi al lui Adrian Crăciun, donaţie pentru Giotto. Cel puţin oficial lucrurile s-au adjudecat conform aşteptărilor, Dan Doboş şi Liviu Radu fiind marii premianţi, Liviu Radu având ambiţia să-l întreacă pe Teodorescu la număr de premii per an.
După care, mi-a venit rândul la microfon, alături de omologi din redacţii de revistă şi inegalabilul Liviu Radu, senior între cei publicaţi. M-au mirat puţin colegii cu largheţea şi deschiderea afişată faţă de debutanţi. Doar eu ştiu câte diacritice şi alte greşeli suntem nevoiţi să corectăm, pe lângă cele care mai scapă. Revin, afirmând ce am spus şi în sală, cu audienţa relativ mică: pentru a publica, un autor trebuie să ştie limba şi gramatica limbii române, să dactilografieze cu diacritice, respectând regulile de grafie, să aibă idei şi să exerseze îndelung. Nu există text final, nici după publicare. Se poate lucra indefinit pe un text, cu foarte mult efort se ajunge la o forma decentă. Ai schimbat o virgulă, reciteşte-l tot. Ai schimbat un cuvânt, vei mai schimba şi altele. Şi cel mai important lucru, dă textul la citit unui prieten cu experienţă. Unui redactor de carte care te ajută să creşti, prin cenzură pozitivă. Nu te lăsa înşelat de orgolii şi ambiţii.
Da, SRSFF.Ro e o cuşcă cu lei, te sfâşie toţi, dar ai ocazia să înveţi să scrii şi să urci rapid printre cei mai buni.
Asistenţa era deja obosită când am terminat discuţia, intrând jumate de ora peste terenul conferinţei despre viitor. Nu mi-a părut rău pentru că am reuşit să expun câteva din părerile mele cu privire la scris. Sper doar să nu rămân doar la nivelul de redactor şef, deşi al unei reviste care şi-a câştigat rapid prestigiul şi pe merit.
Deşi parte din asistentă a plecat, discuţia care a urmat, despre viitor şi mai ales despre trecut, despre legile economiei care ne conduc orbeşte spre un consum exagerat şi munţi de gunoaie, a fost foarte intensă. Au fost abordări subtile, aparent fără ţintă, dar care au pus problemele esenţiale pe rol. Ne lăsăm conduşi de calculatoare şi programe care caută optimul contabil. Explorarea spaţiului nu mai e la modă pentru că nu e rentabilă economic, spun unii. Eu zic: deschideţi ochii! Dacă explorarea, cercetarea şi joaca, dacă spiritul de cuceritor şi curiozitatea naturală a speciei s-au domolit, atunci e vremea să culegeţi grâul, să faceţi colivă şi să arvuniţi popa. Căci e semn că sfârşitul speciei e aproape. Trebuie făcut saltul cuantic, saltul calitativ cum se spunea pe vremuri, depăşită etapa de stagnare şi acumulare de datorii. Căci asta facem, împrumutându-ne permanent de la viitor, fără dorinţă de a pune ceva în loc. Trebuie să depăşim posibila barieră pe care însăşi internetul ne-o pune în faţă civilizaţiei, prin înlocuirea televizorului cu browserul de web, prin înlocuirea unui televizor care doar spera să îţi controleze timpul, cu un monitor care îţi controlează fiecare mişcare în virtual, cu un virtual care înseamnă mai mult pentru fiecare din noi decât realul tangibil.
Trezirea, feţi frumoşi şi ilene cosânzene, a venit primăvara, ieşiţi în parc şi lăsaţi facebookul să piară.
[nggallery id=2 template=galleryview]
By Eugen Lenghel • Reflectii 0