Sentimente Fine

L-am ascultat acum câteva ore pe Florin Munteanu. Mă pot lăuda că i-am fost student. Mă pot lăuda că în continuare viziunea sa despre lume rezonează cu gândurile şi sentimentele mele.

Ne spunea că nu avem suficient timp pe lumea asta ca să ne pierdem în argumente sterile şi discuţii iraţionale cu oameni care doresc doar să se afirme insultând pe alţii. Care caută o mică dar deşartă glorie aruncând cu pietre înspre ţinte, în dorinţa creşterii ratingului personal, spunând “uite şi eu m-am luat de cutare”.

I-am dat dreptate, dar pe urmă, pentru o clipă mi-a scăpat echilibrul de sub control, citind despre o altă manifestare nedelicată unui om de litere. Îmi cer iertare. Îi cer acelui om de litere iertare pentru mojicia pe care o comite. Punând cap la cap scăpări ale sale nu numai faţă de mine, ci şi faţă de persoane cu merite reale care real s-au simţit vizate şi lezate, nu pot decât să constat că atât poate. Un om de litere care le cam amestecă, confundând o forţată inversiune de topică cu o figură de stil şi nicidecum o banală greşeală gramaticală.

Nu mai am timp să dezbat cu persoana în cauză care sunt argumentele ce contrazic demersul său. Nu mai am timp să i-l dăruiesc pe nemeritate, pentru a-l convinge de dreptatea mea, după ce am constatat consecvenţa sa în a greşi. Credeam că este un om capabil de gânduri alese, de sentimente fine, cu care se poate discuta evoluând. M-am înșelat. Îmi pare rău. Îmi cer iertare, nu mai am timp să-ţi urmăresc greşalele dragă fost prieten.

Mă ierţi dară de te voi evita pe viitor. Te-am respectat. Dar îi respect si pe alţii mai valoroşi ca tine, îndeajuns de mult ca să nu-mi permit a-i jigni continuând o polemică inutilă şi sterilă cu dumneata.

Luna aceasta a început primăvara. E vremea pentru sentimente fine, oferite celor care merită. În rest, suntem dăruiţi cu darul uitării şi uneori, al iertării. S-aveţi o primăvară faină, cu toţii.