2011 – Speranţa moare ultima

Doar ce s-a încheiat 2011. A fost un an bun? La început nu prea, mai la coadă parcă, parcă. Poate pentru unii. Căci eu l-am resimţit ca pe cel mai searbăd şi fără haz din ultimii zece. Şi dovada nu stă în cele câteva manifestări dotate cu premii contestate, de deplasări în străinătate, la fel de contestate, în cele câteva cărţi apărute, lucru de necontestat, dar de o valoare dealtfel contestabilă.
Dovada e lipsa de chef în petrecerea sărbătorilor de iarnă. Altă dată privite ca simboluri de reînnoire şi de motivare pentru a păşi cu speranţă în noul an, de astă dată au fost cvasi ignorate. Până şi cumpărăturile au fost mai puţine şi făcute pe grabă, în ultimele două zile. Pentru că a lipsit speranţa. O speranţă fatalmente scăzută la nivelul mediei populaţiei.
Speranţa, care a început să se uzeze cam de prin 2008, la sfârşitul lui 2011 a ajuns o zdreanţă, găurită ca un tricolor din ’89, uzat şi murdar de noroi, imposibil de folosit pentru o poză decentă şi fără nici o valoare sentimentală, greu de recuperat fără o curăţenie generală. O speranţă de aruncat la deşeuri.
Nu. Anul ce a trecut a fost un an mizer, presărat de scandaluri mărunte şi contestat de la un cap la altul. A fost un an plin de oameni mărunţi, incapabili să privească dincolo de buzunarul propriu. A fost un an al politicii în care nu te amesteci dacă vrei să fii om de litere, şi în care te amesteci dacă e vorba de avantaje personale. Un an eminamente politic, fără principii, jucat în fiecare secundă la offside. Un an al ideilor prinse din zbor de la alţii şi regurgitate pentru a fi metamorfozate în originalităţi. Un an în care buni prieteni plini de logică s-au străduit să-mi îndese cu de-a sila ecuaţii strâmbe în care alb egal negru şi negru egal alb. Un an pe care toţi l-am aşteptat să se termine cât mai repede, conştienţi că trebuie să luăm în calcul un 2012 apocaliptic, în care guvernul va dori să recupereze costurile electorale, în avans.
Doar ce mă gândesc, şi-mi creşte speranţa. Speranţa într-o maşină a timpului care să mă ducă direct în 2013, la întâlnirea cu adevăratele catastrofe, departe de bune intenţii şi de prietenii prefăcute.