Revedeam cu oarecare mulțumire activitatea mea din ultima vreme, pănă când am dat peste unul din primele mele editoriale la Gazeta SF. Îmi închipuiam că o să mutăm munții și să descoperim un nou sens mișcării sefiste din România. Deși de departe și cât se poate de voalat eu mă refeream la Cornel Secu, răbufnirile pline de violență au venit din cu totul alte părți ale țării, de unde nici nu visam. De la oameni pe care nicicum nu-i puteam acuza de vreo puternică influență pozitivă sau negativă în istoria ultimilor două decenii. Dar deh, unii se simt mai mari decât e cazul.

Problema este alta. Concluziile, faptul că noua generație nu se manifestă în SF, hai să nu amestecăm cu Fantasy sau Horror sau alte genuri vampiristice, rămân în continuare valabile. Nu pot spune că am abandonat obiectivele de atunci, ba chiar am avansat din acest punct de vedere, dovadă cele șase volume scoase de trioul fantastic la Tritonic. Dar dragilor, în trioul fantastic nu e niciun adolescent!

Vă urez să citiți mult, să scrieți cât de puțin și să vă bucurați de viață!

În ce privește sefeul românesc, eu revin aprobând considerația din 1990 a lui Cristian Tudor Popescu. Îmi voi scrie mai departe ceea ce am de scris, cum îmi place, ce îmi place și ce place cititorilor! Dar departe de o lume în care coloana vertebrală e un deficit și blindajul de țestoasă purtată zilnic în spinare e o necesitate. Cei doi ani de la acea noapte a cuțitelor lungi mi-au întărit această opțiune. Căutați aventura și literatura!

Vise la gura godinului atomic

E luna cadourilor şi mă gândeam că trebuie să vă oferim în aceste pagini şi câteva cadouri. În primul rând o promisiune: revista de faţă, câtă vreme va fi coordonată de mine va fi dedicată tinerilor şi spiritelor tinere. Puteţi să mă certaţi de câte ori aveţi semne că deviez de la această direcţie.

Nu va însemna că vom face rabat la calitatea articolelor publicate, ci doar că ne aşteptăm ca tinerii să contribuie mai mult, să ne permită să-i descoperim, pentru că noi ştim că există. Sunteţi acolo, poate timizi, poate neîncrezători în şansă, poate dezamăgiţi de refuzuri tăcute şi fără justificare. Pentru voi şi restul lumii a fost înfiinţată pagina de contact. Pentru voi şi restul lumii a fost înfiinţată poşta redacţiei, ca să primiţi răspunsuri la mesajele voastre.

Deşi România pare a fi sub semnul reîntoarcerii la trecut, vă asigur că această revistă priveşte spre viitor. Nu suntem de acord cu oricine se consideră a fi moştenitorul SF-ului în România, pretinzând fără sens o poziţie paternalistă sub pretextul realizărilor istorice. În acest gen literar, ca în orice alt gen, fanii sunt cititorii, pentru care ne ostenim, gloria este a acelor scriitori care au convins cititorii şi nu a celor care au convins alţi scriitori, iar acei care aspiră la glorie nu au decât să scrie şi să scrie.

De ce am recunoaşte ca autorităţi în materie pe cei care sunt doar buni editori, sau buni organizatori, sau buni oratori, atâta vreme cât aportul lor la creaţie este nul? Care este argumentaţia sau scuza sub care încearcă să demonstreze că ne sunt superiori şi că ar trebui să le acceptăm comportamentul paternalist-autoritar? Refuz să cred că au o justificare reală. Nostalgia vremurilor când, înainte de ’90, statul le punea această autoritate în braţe, făcându-i “răspunzători” e desuetă. Singura valoare recunoscută azi este cea a creaţiei proprii, confirmată de editor acordând drepturile de autor. Restul, poate fi doar respectul pe care ni-l acordăm reciproc.

De ce nu mai sunt de acord cu dinozaurii? Priviţi Americile, şi mai ales America de Nord. Literatura SF scoate bani fabuloşi. În paralel s-a dezvoltat filmul SF, banda desenată SF, ambele inspirate de literatură. Ceva similar se întâmpla şi în România înainte de ’90. Apăruseră câteva filme SF, dar mai ales banda desenată era strâns lipită de literatura SF. Era ocazia desenatorilor de a se face cunoscuţi în revistele, fanzinele şi almanahul de gen. Dezagregarea fandomului de după ’90 a dus la abandonul acestor graficieni talentaţi. Sandu Florea a părăsit ţara.  Alţii nu. O industrie înfloritoare în alte părţi, cea a culturii, cu un gen de succes cum este SF-ul, la noi a colapsat.

Analiza la rece, tocmai bine a început să ningă, ne arată că trebuie să ne întrebăm cine a făcut managementul acestui segment cultural. Şi observăm că nu a fost făcută tranziţia la noua generaţie. Au fost încercări eşuate de a reporni CPSF şi Almanahul Anticipaţia, dar evident, lipsa de aderenţă din partea unei noi generaţii de creatori s-a făcut simţită.  Aceiaşi care conduceau înainte au păstrat autoritatea până acum. Vorbesc de autoritatea morală, căci economic sunt neesenţiali. Transferul nu s-a produs în primii 5 ani, nu s-a produs în următorii 10 ani, ajungând ca la aproape 23 de ani de la “revoluţie” să apară un simulacru de transfer, având baze eminamente economice, Nemira devenind purtătorul de stindard pentru relansarea Almanahului şi CPSF. Conţinutul acestora nu face decât să confirme cele afirmate mai devreme. Baza textelor fiind vechea generaţie de autori, cei care au fost prezenţi la prima ediţie a Almanahului, dar prea puţini prolifici în interludiu.

Pe scurt: Almanahul Anticipaţia în noua ediţie a selectat numele cunoscute Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu, etc. Florin Pîtea n-a avut loc. De ce? Pentru că reprezenta noua generaţie. Ceea ce confirmă faptul că vechea generaţie de lideri şi editori controlează piaţa. Ceea ce confirmă că lor le datorăm lipsa de pe piaţă a noilor autori şi absenţa tinerei generaţii de la masa SF-ului. Unde sunt cei de 20, 30, 40 de ani? Voi sunteţi. E rândul vostru. Haideţi repede că trece şi timpul ăsta.

Vorbeam de desenatori şi graficieni. De BD şi coperţi. De artişti izolaţi de neglijenţa supărătoare a autocraţilor SF-ului românesc. E nevoie de o mai mare colaborare între domeniile conexe literaturii în general şi SF-ului în particular. Nu vorbesc doar ca să mă aflu în treabă. Editurile de pe la noi preferă să să-i folosească pe români plătindu-i mizerabil şi apoi apelează la străini, pentru că românii pleacă. Pe când românii or să aibă respect pentru munca conaţionalilor?

Nu ştiu. Aş vrea să văd tineri scriitori cum debutează în paginile acestei reviste şi îşi iau zborul. Nu le cer decât un autograf. Aş vrea să văd că veniţi în număr atât de mare încât să mă doară capul de la atât de mult citit. Aş vrea să ştiu că suntem destui ca să facem o revistă de succes iar în 2013 să scoatem şi ediţia tipărită.

Vă aşteptăm! Vă mulţumim!

La multe împliniri şi pagini scrise!

Articol publicat în decembrie 2012 în Gazeta SF