Se bucură lumea pe stradă şi râde. Se bucură lumea pe feisbuc şi comentează. E soare, iese verdele în sus. Se bucură lumea de verdeaţă şi de ploaie şi de vânt. Se bucură lumea de lucruri mărunte, cum ar fi trecutul străzii, număratul cărţilor. Mă bucur şi eu să văd oameni fericiţi. E clar că cei ce se bucură şi de lucruri mărunte sunt fericiţi.

Alţii nu se bucură. Au grijă să prindă pe oricine a depăşit stadiul simplei bucurii a traversatului străzii. Ei sunt paznicii butoiului cu fericire. Ei sunt cei care te bagă cu capul în butoiul de fericire să-ţi iei supradoza zilnică şi să nu comentezi fericirea prietenilor. Pe care tu nu ai voie să-i trezeşti. Ei sunt doar prietenii lor.

Mai cu grijă, domnule dragă. Vigilenţa asta e dăunătoare relaţiilor sociale.

– Matei, hai la şcoală! E „săptămâna altfel” şi nu trebuie să întârziem, i-am zis fiului meu de dimineaţă, grăbind ieşirea pe uşă. Şi bine am făcut ca ne-am grăbit.

În parcare, la ieşirea de pe alee, făcea manevre întortocheate o blondă. Avea de gând sa întoarcă maşina în trei mişcări dar o uitase pe a doua astfel ca a repetat-o de vreo cinci ori, până sa nimerească traiectoria. Deşi avea suficient loc.More

Zi obişnuită, coadă la semafor. „Ziaristul” din faţă se apropie dinspre intersecţie, scotoceşte ceva prin taşcă şi pune pe un tufiş de evergreen doua ziare, pentru colega lui de intersecţie. Un câine, de Bucureşti, se apropie de ziare, ia unul mai grosuţ cu botul, îl jumuleşte un pic şi văzând că nu e rost de muşcat bine îl lasă. Sau poate observând că se apropie cineva? Cert e că a ridicat repede piciorul în poziţie de tras şi a udat ziarul cu gust de plumb. În urma câinelui care o luase tacticos la pas, soseşte „ziarista”, colega „ziaristului”. „Al naibii câine” a zis, continuând cu ceva ininteligibil despre primărie.