Ex SRSFF

N-a durat decât o toamnă. O toamnă şi mai multe beri. Pardon, mai multe veri. A început frumos în 2010, cu târg şi discuţie furtunoasă cu Secu la sfârşit de târg. Şi s-a terminat ieri, cu Tamaş şi mailuri injurioase înainte de târg. Nu pot sta alături de persoane care îmi dau de înţeles cu toată puterea că nu e locul meu acolo.

Nu e o justificare a acţiunilor mele, e doar o mirare că a durat atât de mult să-mi dau seama că nu sunt binevenit nici în societate şi mai ales la cenaclu. Pesemne stricam ploile multora, pentru că altfel nu-mi explic de ce invectivele unui personaj pe atât de sinistru pe cât este de linguşitor la lumina zilei ar fi tolerate, sub cuvânt că nimeni nu a scăpat de muşcătura lui.
Vă gândiţi cumva la Timişoara? Prin comparaţie, distinsul domn de la Timişoara este o persoană plină de înţelegere şi profundă răbdare.
Scrisul va continua. În ciuda unora şi spre bucuria altora. Scrisul e o boală de care scapi cu greu. Şi ce e mai important este că de-acum încolo voi putea scrie mai mult.
Cel mai mult îmi pare rău de concursul iniţiat în revista SRSFF. Am întâlnit acolo câteva condeie pe care mi-ar face plăcere să le cunosc mai mult, dar ocaziile nu s-au sfârşit, într-adevăr. Ajuns totuşi la ultima sa repriză, concursul va beneficia totuşi de asistenţa domnului Mircea Coman şi de concluziile sale mult aşteptate. Fie ca cel mai bun să câştige!
În încheiere, le mulţumesc tuturor colaboratorilor şi prietenilor care m-au ajut să menţin această revistă la un nivel onorabil, inclusiv lui Tamaş, în calitatea sa de traducător şi cronicar. Şi profit de ocazie să urez tuturor să-şi dezvolte calităţile şi să modereze defectele.
Urmarea? Veniţi mai des pe acest blog. Voi fi prezent.