Oct 13 2012
Ex SRSFF
N-a durat decât o toamnă. O toamnă şi mai multe beri. Pardon, mai multe veri. A început frumos în 2010, cu târg şi discuţie furtunoasă cu Secu la sfârşit de târg. Şi s-a terminat ieri, cu Tamaş şi mailuri injurioase înainte de târg. Nu pot sta alături de persoane care îmi dau de înţeles cu toată puterea că nu e locul meu acolo.
Oct 15 2012
Voluntarii nu demisionează (1)
Nu-mi pare rău că m-am alăturat SRSFF-ului într-un moment când toate păreau că merg bine. M-am bucurat enorm că-mi revăd vechii prieteni pe care-i lăsasem în rătăcirile mele de două decenii. Întâmplător, Dănuţ Ungureanu a fost cel cu care am schimbat primele vorbe. Şi asta după cele două trei mailuri cu Marian Truţă.More
By Eugen Lenghel • Proza 0 • Tags: Calderon, cenaclu, cultural, fantasy, fiction, gaudeamus 2010, istorie, Lenghel, Pirligras, Prospectart, science, scriitori, Truta, Ungureanu, voluntariat