Reflectii

Mai mult ca pagină de jurnal, un memento pentru anul 2013, încerc să subliniez reperele care au marcat pentru mine anul trecut.

Ar fi trebuit sa fie mai multe, mai bogate, mai generoase, dar frământările nu m-au ocolit, aşa cum nu v-au ocolit nici pe voi. Deşi nu am putu să pun un volum propriu în bibliotecă, am contribuit pe ici pe acolo cu câte-o virgulă în alcătuirea altora.More

Pe 21 decembrie 1968, a decolat primul vehicul cu echipaj uman care a orbitat în jurul Lunii. Azi, la aproape 45 de ani de la această eroică faptă, constatăm că de la programul Apollo încoace nu am făcut decât sa regresăm. În 1942, Asimov a expus prima dată cu claritate cele trei legi ale roboticii, devenite istorie şi referinţă în inginerie şi literatură.More

Câinii latră, caravana trece. Apa trece, pietrele rămân. Gura lumii slobodă. Câte o vorbă pentru fiecare punct de vedere. Acum să vi-l expun şi pe al meu. Amânarea anunţată „până la sfârşitul lunii”, tindea să se extindă „până la sfârşitul lumii”, chiar dacă intenţia iniţiala era o glumă de vacanţă.

O publicaţie dependenta doar de o persoană nu este o publicaţie în adevăratul sens al cuvântului. Devine tributară gusturilor şi opiniilor unei singure persoane. Dacă respectiva persoană poate profita de un feedback real din partea publicului, proiectul se dezvoltă interesant. Cu totul altceva este dacă proiectul a fost pornit de o echipă. O anumită rigiditate birocratică apare din când în când, o inerţie a desfăşurării proceselor redacţionale.

În august, Gazeta SF era în pragul unei înnoiri a colectivului redacţional, oarecum sărăcit prin retragerea de facto a redactorului şef adjunct. Propunerile erau lansate, ba chiar era evaluată ideea unui concurs de proiecte. Ambiţii deşarte ar spune unii; ambiţii de revistă profesionistă ar zice alţii. Deşi activitatea la Gazeta SF era pro bono, mă gândeam cum să atragem sponsori. Cum să obţinem unele fonduri, evident limitate, dar poate suficient de interesante astfel încât cei din redacţie să zâmbească, măcar odată pe lună.

Mai mult, tentaţia supremă, materializarea printului, era destul de aproape, discuţii avansate fiind realizate cu două-trei edituri. Mai ales Nemira, care ne-a ajutat cu premiile concursului de proză scurtă. Este editură în grup? Nu ştiu de aşa ceva. Gazeta SF este afiliată vreunei edituri? Cel puţin până la începutul lui septembrie, nu era. Deci, mulţumim încă o dată Editurii Nemira.

Toate bune şi frumoase, dar de ce am plecat? Tuturor ne vine rândul sa plecăm, mai devreme sau mai târziu. Gazeta SF dovedeşte dacă este un proiect viabil doar dacă supravieţuieşte schimbărilor. Nu este un proiect iniţiat de mine, nu este al meu, nu am fost singur la conducerea redacţiei. Ba chiar pot spune că şedinţele echipei sucevene decid ce se întâmplă acolo, dar despre asta mai târziu. Gânduri de schimbare am mai avut, dar am căutat să stau cât mai mult şi să pot creşte acest proiect. Acum Gazeta SF are o formă nouă, modernă aş putea spune, şi destule atribute ca să o facă demnă de luat în seamă. Deşi sunt destui care o ignoră când e vorba de făcut revista presei, cititorii sunt cei care contează, iar aceştia sunt mulţi şi foarte apropiaţi.  Cât despre „binevoitori”, sunt convins că este vorba de fapt de „amicii” mei personali. Din acest punct de vedere, Gazeta nu are decât de câştigat. Deşi direcţia şi programul abordat vor fi probabil mereu în conflict cu ideile respectivilor.

Revenind la subiect, plecarea mea aş fi vrut să se facă după ce instruiam un nou redactor. Pe de altă parte, se contura clar pericolul ca revista să fie condusă exclusiv de mine, redactorii suceveni îndepărtându-se constant. Nu am înţeles fenomenul decât ca pe o dezaprobare a relaţiilor mele cu o gaşcă sau alta. Deci politică. Nefiind lucruri spuse în faţă, clare, deşi ar fi trebuit. Nu pot lucra cu persoane care sunt amabile doar de complezenţă. Dragi foşti colegi de redacţie, imaginea Gazetei a suferit mult din cauza lipsei voastre de reacţie şi nu a faptului că aş fi atacat eu pe unul sau pe altul, mai ales că aceste aşa zise atacuri nu au fost purtate în paginile revistei.

În fine, concursul care trebuia să se încheie la sfârşitul lunii august nu a mai avut condiţiile clare şi precise de desfăşurare, datorită hostingului neplătit. Degeaba ne dăm pe după vişin, aceasta e realitatea şi a fost vizibilă până în Noua Zeelandă. Neavând posibilitatea de a interveni nici direct nici indirect, ofertele mele fiind respinse, nu întrevedeam decât o singură soluţie. Nu puteam accepta o cădere a prezenţei  Gazetei SF mai lungă de două zile, fără să iau o decizie. Mai mult, colectivul sucevean trebuia să se întrunească pentru a discuta situaţia hostingului şi posibile alte teme, cu destulă întârziere. Faptul că nu am fost anunţat de concluziile şedinţei, că părerea mea era considerată a priori irelevantă  în această discuţie, pune în aceeaşi categorie şi contribuţia mea la Gazeta SF. Drept urmare am presupus că vă e jenă să-mi spuneţi clar şi răspicat că această colaborare vă incomodează. V-am scutit de o problemă şi am renunţat la poziţia onorifică de redactor al Gazetei SF. Mulţumesc totuşi pentru bunăvoinţa arătată atâta vreme.

Autorilor şi nu mai puţin cititorilor Gazetei, vă spun ca nu am în plan un proiect clar pentru o altă revistă, nu mă voi implica în redacţia altei reviste cel puţin în viitorul apropiat, dar dacă doriţi să apelaţi pentru îndrumări, sfaturi, comentarii, evaluări sau orice altceva, vă aştept mesajele. Aveţi proze noi, poate vă îndrum să le publicaţi la una sau alta dintre reviste. Indiferent de zvonuri, răutăcioase sau ba, colaborez la Revista Nautilus doar cu texte şi articole.

Pe termen lung, singurul proiect cert rămâne Festivalul SF din 2014.

Al vostru, la fel de incomod, EL.

Problema: De ce un proiect superficial si vădit răuvoitor, fără aviz de la Justiție si de la Mediu a fost aprobat de Guvern? Nu cumva exact aceea era viziunea miniștrilor decidenți si exact asta au vrut pentru noi? E de necrezut ca la nivel de Guvern să se joace leapşa cu Parlamentul. Asta a declarat de fapt primul ministru, nu-i aşa? Cum ca se joacă…
Hipsteria salvează România: socialist-comuniștii ce se vor capitalişti preferă să dea un lustru academic acuzelor îndreptate împotriva unei burghezo-moşierimi pe care n-o poate identifica decât prin “biciclete vintage” in loc de “biciclete vechi cumpărate din sferturi de salariu” sau “ochelari cu rame groase” în loc de ochelari moşteniţi de la tataie, pentru că n-avem bani de rame de aur. Iar bărbile inexplicabile sunt aluzie la bizoni şi zimbrii carpatini, prin care se încearcă asocierea cu “bizonii străzilor” – cei cu maşini luxoase, chestie cu care mulțimea din stradă nu prea are de-a face. Pentru că cei care comentează astfel au ochelari cu rama de aur in loc de bicicleta si se plimba intre Dorobanți şi Voluntari cu caleşti bizonice. E la moda termenul de hipster. Daca era acum câtiva ani, toi eram manelişti. Ziariştii de fapt nu ştiu cum sa insulte mai cu spor, așa ca folosesc insulta la modă. Sub pretextul că îşi reconsideră poziţia mai dau cu bățul în baltă de câteva ori. Au îmbătrânit şi cei de la Kamikaze.
Problema căţeilor? Căinii! Cea mai mare ameninţare pentru populația umană nu este populația canina in sine, cât dejecţiile acesteia din urmă. Pentru Bucureşti asta înseamnă cel puțin 4 tone de praf insalubru datorat numai câinilor, in fiecare an. Bineînțeles il percepem doar sezonier. Te întrebi de unde vin alergiile, astmul, tot felul de boli stranii? De la praf. De câine. Curăță cineva străzile? Le spală zilnic? Îşi face cineva curat în faţă casei? Dar câinii se înmulţesc mai mult ca urmare a abandonului masiv… Ajungem la concluzia ca omul îşi vrea singur răul. Problema se pune greşit. Bineînțeles că trebuie să apărăm viaţa sub toate formele ei. Dar să apărăm o altă specie în detrimentul propriei specii este contrar instinctelor de supravieţuire, mai ales că viaţa în ansamblul ei nu este ameninţată.
Câtă vreme Guvernul României și Deputații au grijă întâi de corporații și pe urmă de locuitori, întâi de câini și pe urmă de locuitori, întâi de funcționari și pe urma de contribuabili, treburile or să meargă prost. Și toate treburile care merg prost au aceeași cauză.
În fine, o paralelă amară între un genocid istoric şi altul proiectat: Diferența între Roșia Montana și Auschwitz este că la Roșia Montana întâi se scoate aurul și pe urmă sunt otrăviți oamenii. Totul în folosul muncii.