Oct 18 2012
Voluntarii nu demisionează (4)
Photo courtesy of the Philip K. Dick Trust
Toată lumea învaţă din erori. Încercare şi eroare, este unul din principiile inteligenţei artificiale. La începuturi mă preocupa destul de mult problema învăţării, legătura cu algoritmii genetici şi reţelele neuronale. De ce le-am abandonat? Probabil am găsit o cale mai uşoară de a accede la dramul de fericire care te împinge mai departe, pe firul timpului.
Cred cu toată convingerea că povestind această istorie extrasă din contextul mai larg al fandomului voi putea arăta şi altora care sunt efectele nefaste ale automulţumirii şi autoamăgirii. Eu sper că m-am ţinut destul de departe de cele două auto-mate ale pierderii contactului cu realitatea.
De aceea, mă adresez tuturor, dar în special celor tineri, care mai au putere să înveţe şi nu sunt prinşi în ritualuri rutiniere croite parcă după betelia de la caşchetă. Celor vechi – colegi, foşti colegi, prieteni, amici şi inamici, le spun că nu au a se teme. E doar o povestire. Amănuntele nu sunt exacte, deşi aş dori, personajele doar întâmplător au nume ce par a fi asemănătoare cu realitatea şi fiţi atenţi! În următoarele capitole vor intra în scenă personaje absolut noi, care vor putea face şi ce nu am îndrăznit eu niciodată. Sau poate nu vor face nimic şi vor sta cu gura căscată la ce piroane plantează unul şi altul.
Am primit ceva semnale că sunt interesante amănuntele de bucătărie internă. Care-or fi acelea? Mai totul s-a făcut în văzul lumii, doar cine n-a fost atent n-a văzut nimic. Nu vreau să vă dezamăgesc pentru că vor fi totuşi scene destul de picante. Voi expune construcţii suficient de elaborate încât să vă întrebaţi: dar ce voia să ascundă individul? Cum a reuşit să le împletească atât de bine încât să pară realitate?
Dragilor, să ne amintim. E vorba de tărâmul ficţiunii. Mai mult, e vorba de tărâmul ficţiunii locuit de amatori şi creatori în domeniul scifientficţiunii, într-un vârtej atât de puternic de idei proprii şi asimilate încât unii se pierd departe de realitate, oferind în schimb o retorică găunoasă, răzbunări nemotivate, ură şi provocări absolut gratuite. Philip K. Dick a reprezentat locuri, oameni şi fapte care uneori sunt terifiant de aproape de realitatea cotidiană.
Suspiciunea şi teama sunt doi factori care blochează comunicare şi creaţia. Adaugă poate condiment realităţii, dar furtuna de adrenalină prea des repetată este nocivă. Fugiţi de drogul acesta.
Episodul de azi a fost doar un intermezzo. O pauză de respiraţie înainte să apuc taurul de coarne, pentru adevărata poveste, care doar începe. O ocazie de a da unora timpul necesar să coboare din Oglindă şi să înceapă a percepe realitatea aşa cum este, nu aşa cum o vor ei a fi.
Pentru că la Realitate contribuim mult mai mulţi, iar unii dintre noi ştiu să viseze chiar frumos.
Oct 19 2012
În gura istoriei, cenzurat.
În mediul corporatist se obişnuiesc interviurile, mai multe la intrare, mai puţine la ieşire. Dar neapărat necesare. Ca să ştie şi managerul ce cu cine are de-a face. Iar despărţirea să nu fie nici foarte dureroasă, nici cu scântei sau resentimente care ar putea aprinde focul răzbunării mai târziu.
Dacă vă gândiţi la ceva anume, poate aveţi dreptate. Sunt unii oameni cărora nu le pasă. Nu le pasă dacă pleacă cineva din casă, mai ales dacă-i dau şi un brânci, ca să se grăbească. În această din urmă situaţie, nici scuze nu mai ai de ce să oferi, pentru că omul grăbit deja e afară.
Iar dacă e afară, de ce să-l mai bagi în seamă. Ducă-se. E un pierdut pentru cauză, nu mai are cum să ajute casa. Cel care a dat brânci se retrage cu grăbire în eşalonul doi, ca să nu cumva să primească tot el directele sau stângile. Îşi permite să chicotească pe înfundate, cu gândul la următoarea glumiţă pe care s-o lanseze.
Cam aşa sunt casele româneşti. Pline de arţag, pornite pe conflict, rezolvând problemele fuga-fuga, bătut din palme şi culcat onor locatarul pe-o ureche. Iar scânteile se-aprind iar şi iar.
Ca să revin din generalităţi, după ani de încercări de mediere a conflictelor dintre cenzurat şi celelalte case, mă uit cu profundă mirare la un articol care face exact pe dos detonând în tăcerea subită a ultimei perioade. Constituindu-se în replica unui articol din revista Helion, folosind într-adevăr un moment real, cheie de boltă a istoriei fandomului, articolul ratează istoria din cel puţin două puncte de vedere.
Deşi organizarea unei consfătuiri pare a fi actul de naştere al fandomului, acesta a devenit vizibil odată cu apariţia primului cenaclu sau club atestat ca fiind înfiinţat de fani, scriitori şi amatori de SF, în 1969. E primul semn concret al acestui fenomen numit fandom. Al doilea ar fi de fapt o confirmare şi anume apariţia următorului cenaclu de gen. Actul de naştere de care pomenea domnul Cocoru, era mai mult o ilustrare metaforică.
Al doilea eveniment cu dată certă şi care a fost ratat din patima discursului, trebuia să fie menţionat în titlu. Şi anume, apariţia primului fanzin SF, apărut sub îngrijirea cenaclului cenzurat, în 1972. Acesta ar fi evenimentul incontestabil şi admirabil, pentru care se pot aniversa 40 de ani. Eventual cu reeditarea sau editarea unei replici a numitului fanzin.
Faptul că se aniversează 40 de ani de la „naşterea” fandomului este destul de relativ şi dificil de justificat pe de altă parte, având invitaţi doar din „cenzurat”-ul acceptat de cerberul „cenzurat” şi poate doi-trei alţi participanţi. Pentru un astfel de eveniment, ar fi trebuit să fie invitaţi reprezentanţi ai tuturor cenaclurilor participante la evenimentul de origine. Astfel, chermeza seamănă cu o rememorare a zilelor de glorie a „cenzurat”, un cenaclu în bună măsură „canibalizat” de „cenzurat”, atât in istorie, cât şi istoric.
Pentru cei care au dubii privind consistenţa opiniilor, le mai pot aminti că acel preşedinte al „cenzurat” din perioada 1988-1989, care a fost şi în conducerea cenzurat o bună perioadă de timp, nu a fost menţionat în articol, nu a fost invitat şi nici nu a primit scuzele datorate pentru limbajul scandalos al cerberului sus-amintit.
Acesta din urmă fiind o dovadă a rescrierii istoriei, temă ajunsă la ordinea zilei.
Notă:
cenzurat – ca urmare a primirii de extrase din codul penal, nu voi mai aminti de cenzurat şi cenzurat, sau de cenzurat şi cenzurat. trăiască cenzura. şi avocaţii.
By Eugen Lenghel • Reflectii 0 • Tags: aniversare, cocoru, fandom, fanzin, fiction, istorie, Prospectart, science, solaris, SRSFF