Toţi făceau planuri de viitor. Idei măreţe care pluteau mai ales prin stratosfera imaginaţiei noastre. Să revii într-un grup pe care-l ştiai de peste douăzeci de ani, era ca o călătorie în timp. Memoria mai ales, era atât de răscolită încât părea că toate fetele cunoscute pe vremuri începeau să vină noaptea, în vis. De prin ’86 de când păşisem prima dată în sala de cenaclu trecuse mult timp. Ieşirile la Lido, la Cina şi uneori chiar la Capşa, de după cenaclu, când ieşeam duminica de la “Solaris” deveniseră memorabile.More