Eurocon 2013 se apropie. E binecunoscută evoluția candidaturii României la pentru Eurocon 2014 și rezultatul final obținut, mai precis, oportunitatea de a organiza Euroconference 2014 în România.
Pentru cei care nu știu, ofer momentele importante în rezumat: 2011, la Eurocon Stockholm a fost anunțată probabila candidatură a României pentru 2014. (A fost și pentru 2013, dar să zicem că nu se pune). Pe parcurs, SRSFF a luat decizia de a nu mai susține această candidatură. Având totuși oportunitatea de a readuce România pe harta europeană a SF-ului, personal am anunțat conducerii de atunci a SRSFF necesitatea și dorința personală de a continua acest demers. Fiind o acțiune asumată personal, neavând contracandidat, nimeni nu ar fi avut argumente împotrivă. În definitiv, un Eurocon este organizat de un fandom, de pasionații de SF și nu neapărat de organizații sau cluburi. Trebuie să nu uităm că aceste organizații sau cluburi există datorită oamenilor care se grupează sub aceste “reuniuni de interese”.
Se știe cum a decurs candidatura, având la bază un proiect financiar solid, cu un buget echilibrat, cu o locație deja stabilită. Doritorii vor primi toate detaliile. Partea neplăcută a candidaturii a avut două cauze, una internă și alta externă. Cea internă, a fost destul de dezbătută ulterior, datorată votului negativ acordat României de către unii membri ai delegației, pretextul că nu au fost anunțați din timp asupra candidaturii fiind ușor ridicol.
Cauza externă a neplăcerilor este oarecum mai internațională, punând sub semnul întrebării corectitudinea anumitor persoane din conducerea ESFS și principiile pe care este construită această asociație. Mai precis, Dave Lally președinte al ESFS la momentul Eurocon 2012 a susținut dincolo de normele acceptate candidatura Irlandei, competitorul anunțat pentru Eurocon 2014. Lobby-ul intens promovat de distinsul domn, alături de simpatia creată prin repetatele candidaturi eșuate ale Irlandei, au făcut ca un ghid turistic ilustrând baruri și hoteluri să câștige. În prealabil, Dave Lally luându-și libertatea de a anunța fără temei că România nu își va susține candidatura.
Această din urmă evoluție fiind ținta unor proteste atât din partea mea cât și din partea delegaților altor țări, proteste pe care le dorim concretizate în măsuri care să readucă onorabilitatea în ESFS.
Am rezumat cele de față pentru ca cei care se consideră parte a fandomului românesc să poată decide și să contribuie sau nu la continuarea proiectului Euroconference 2014 – România. Având în ultimul an de suferit de pe urma acestei inițiative personale, în condițiile în care în ultima perioadă am pornit alte proiecte sincer egoiste, vă ofer inițiativa în a decide continuarea sau oprirea proiectului Euroconference 2014, rezultat final care trebuie anunțat la Kiev în cadrul ședințelor ESFS de la Eurocon 2013. După cum am spus, nu mă voi implica indiferent de varianta aleasă.
În cazul în care cineva dorește să se informeze, îi pot pune la dispoziție propunerea susținută la Eurocon 2012, draftul de buget, împreună cu propunerea de locație și componența echipei de organizare a evenimentului, care își asumă bugetul, organizarea și eventualele beneficii sau pierderi.
Later edit
O anumită persoană, foarte viguroasă în partea sa mai cărnoasă, a comentat acest articol. Toate bune şi frumoase, până când a rămas fără argumente. Şi atunci, ca în multe alte ocazii a preferat s-o arunce în public cu afirmaţii jignitoare. Respectiva persoană face exact acelaşi oficiu ca jurnalistul de la Antenă când filmează un accident pe DN1, la ieşirea din Sinaia, blocând circulaţia cu carul de reportaj, în loc să ajute lumea s-o ia din loc mai repede. Orice iniţiativă care-i pute, având un nas deosebt de sensibil, este pândită de respectivul. Dacă iese bine, a fost făcută cu ignorarea… şi începe lista. Dacă iese prost, începe s-arunce cu noroi şi alte materii organice. Oricum ar fi, lumea se dă pe lângă el, să-i pupe poala de deţinător al adevărului subiectiv şi urlat, ca să nu cumva să devină ţinta ad-hoc. Nu pare nimeni să îndrăznească a-l contrazice pe acest moştenitor al feliei literare sefiste.
Călare pe felie, mai puţin distinsul, urlă şi ameninţă imitând pe unul şi pe altul din tribunii ţării, fiind el farul unei Constanţe mai nordice, fără acces la Marea Neagră sau la orice mare sau mică, dar cu pretenţii de Statuie a Libertăţii.
A se lăsa domnu’ Ursu. Pretenţiile de mecena şi spumele la gură nu merg bine împreună. Put.
Avem teren agricol. După un an cumplit, de secetă, guvernul îi pedepsește pe producători cu impozitul forfetar, la o producție imposibil de realizat. În loc să-i subvenționeze pe producători, îi îngroapă cu taxe injuste, ca să-i forțeze să-și dea pământul pe nimic la asociații (conduse de mai marii țării) sau la străini. Iar cei care ajung totuși în piață sunt amenințați de piețari (nu zic țigani) ca să-și dea pe nimic tot ce aduc.
Asta în timp ce roșiile pătrate din Olanda sau mai știu eu de unde, intră pe la Pucheni, fără vamă concurând neloial producția internă.
Acceptați gustul de plastic cu lemn? Hrana din închisoare are standarde mai bune.
Se tot discută despre îmbunătățirea randamentului în ce privește combustibilul legat de zbor. Sunt studii care arată că reducerea duratei de zbor cu 10 minute ar reduce consumul cu circa 4500 de litri și reducerea emisiilor de carbon cu peste 13 tone. Decolarea se face în circa 3 minute și costă 1500-2000 de litri. Mai mult, efortul depus la decolare trebuie să ia în seamă și această greutate suplimentară. Aterizarea este mai puțin costisitoare, consumând sub 1000 de litri.
Ce este surprinzător este că tehnologii din domeniul aviației se muta la sol, pătrunzând cu succez în transporturile pe cale ferată sau asociate, cum ar fi TGV și MAGLEV. În special MAGLEV este foarte aproape de zbor, fiind legat de sol (calea de rulare) doar prin perna magnetică. Această din urmă tehnologie nu are absolut deloc succes în aviație, deși ar face decolarea mai ușoară, mai sigură și mult mai puțin costisitoare.
Decolarea pe șină este aplicată pe portavioane de multă vreme, în sistemele de catapultare. Toto felul de alte inovații și-au făcut locul pe acolo, așa că nu m-ar mira deloc să aflu de catapulte magnetice în funcțiune, la fel cum au fost și proiecte de tunuri magnetice.
Ce ar însemna pentru aviație trecerea la decolare MAGLEV? Reducere enormă de combustibil, consumul per minut la decolare fiind de 3-4 ori mai mare decât maximul consumului de croazieră. Siguranță la decolare, abaterea de la traseu fiind imposibilă. Oprirea zborului în orice moment dacă se identifică probleme la sistemele avionului. Eliminarea perioadelor de folosirea a motoarelor în suprasarcină la decolare, cauza cea mai frecventă a incapacitării acestora. Reducerea la aproape zero a vibrațiilor la decolare, iarăși o cauză cunoscută de reducere a caracteristicilor de fiabilitate a unui aparat de zbor.
Fără îndoială, aterizarea ar putea profita la fel de bine de MAGLEV. Eliminarea șocului la aterizare sau reducerea lui merită de o mie de ori banii, fiecare călător ar fi fericit să nu audă nici duruiala roților pe tarmac la decolare, sau golul de aer la desprindere sau mica prăbușire la aterizare, continuată cu deruta piloților strângând manșele. Ușor de închipuit o aterizare pe noapte, cu ploaia bătând sălbatic în hublouri, cu o furtună care împinge avionul dincolo de centrul pistei.
Da, ar trebui adaptate pistele, aeroporturile, avioanele și toate prostiile de genul ăsta, care sunt cam la fel de pe vremea lui Blériot. Nu e vorba de siguranța pasagerilor ci mai mult de siguranță făcutului de bani, de-asta și-au pierdut companiile de aviație cotele și uneori existența. Pentru că partea financiară era prioritară. Când te ocupi de clienți, oamenii nu te uită.
Ca să închei: la naiba, este 2013, de ce mai zburăm ca în 1913? Zborul cu reacție fusese deja inventat de Coandă, nu?
Zilele astea se dezbate împărțirea banilor din copia privată. Pentru 2011. Unii știu ce înseamnă alții nu. Pentru cei care nu știu, îi invit la o scurtă plimbare pe google.
Miza este fondul strâns din vânzarea copiatoarelor, cd-urilor, hârtiei de scris, etc. (taxele înglobate în costul acestora). Problema este că în anul trecut s-a făcut o destul de mare campanie pentru produsele online: cărți electronice, cărți online, reviste electronice și online care au fost neglijate în mare măsură. Totul bun și corect, fiind vorba de publicații înregistrate cu ISBN sau ISSN, egale în drepturi din punctul de vedere al Bibliotecii Naționale și legislației în domeniu.
Nu și în ochii AER – Asociația Editorilor din România, care poate fi găsită la adresa aer.ro, cu un site din 2008, cu promisiuni neonorate scadente în 2009. Cu Adevărul Holding la loc de cinste între membri. Și ICR mai la urmă.
Ce susține AER:
1. Numărul de apariții pentru revistele literare și de cultură se reduce la jumate (ne-electronice);
2. Pentru revistele electronice sau cărțile electronice numărul de apariții se contabilizează la un sfert din numărul de apariții;
Motivul probabil: banii colectați pentru drepturi de autor;
Justificarea probabilă: literatura și cultura nu se mai caută – tabloidele vând mai bine sau mediul electronic suportă orice mizerie…
Cert este că AER-ul promovează inegalitatea, discriminarea și incultura.
Iar acesta fiind un pamflet, am încălecat pe-o șa și v-am spus poveste-așa.
Mă iau din nou de febe, de parcă ar fi nodul gordian al lumii prezente. De fapt chiar este. Mai nou s-a descoperit o boală, numită dependenţă de facebook. Germanii spun ca peste 70% din utilizatori îşi pornesc pagina de fb imediat cum porneşte browserul, din care 25% se simt nesiguri daca sunt lipsiţi de fb.
„Dragi prieteni, vreau să am o legătură PRIVATĂ cu voi.” Cam aşa sună ultimul mesaj viral care circulă pe fb. Orice activitate a fiecăruia din utilizatori poate fi accesata de un oarecine, prieten cu prietenul… V-aţi înscris în fb pentru discreţie şi spaţiu privat? Aveţi cumva iluzia protecţiei datelor personale? Suferiţi de mania proprietăţii? Uitaţi de asta. V-aţi înscris ca să puteţi vorbi cu alţii, să-i puteţi spiona, interoga discret.
Cine urmăreşte protecţia datelor personale evită fb sau măcar îşi şterge datele irelevante. Şi evita să dea like-uri pe diversele site-uri care oricum îi monitorizează comportamentul, dar măcar nu-l asociază cu un cont de facebook. Sau yahoo. Sau google.
Mulţi cred că fb a inventat incursiunile în viaţă personală. Nu-i adevărat. Noi le-am inventat. Noi ne punem toate rufele la uscat pe sârmă şi ne minunăm ca s-a aflat până la Oradea. As vrea să renunţăm la infantilismul asta şi să acceptăm odată pentru totdeauna: facebook e o sculă de marketing. Pe bază de like-uri. Iar moneda asta unică, laicul, este o monedă nu o limbă printre fese.
De-asta în fb pot sa încapă doar lucrurile pozitive, doar ceea ce putem noi „vinde” despre imagine personală sau corporatistă si nicicum despre bârfe, neadevăruri, răutăţi. Pentru că tot ce punem negativ (atenţie negativ poate sa însemne şi negativ pentru public sau în alt context, chiar dacă e pozitiv în plan personal sau intim) poate fi exploatat de fb sau de oricare din „prieteni” sau „prietenii” „prietenilor”.
Socializarea virtuală este cu totul altceva decât socializarea reală. Este inclusă autocenzura, cultivarea relaţiilor, întreţinerea şi construirea unui rating, a audienţei. Vreţi să vi se acorde importanţă, creaţi conţinut. Nu copiaţi conţinut. Pe termen lung asta înseamnă lipsă de originalitate şi veţi fi abandonaţi. Un film de pe youtube? Primul e ok, al doilea e redundant, pentru ca pe youtube are acces oricine. Audienţa învaţă, iar interesul se modelează.
Despre crearea de conţinut, altădată. Despre lamentările publice despre cât de „invaziv” este fb sau alţii, este suficient. Păziţi-vă imaginea. Dacă nu ştiţi cum, preferabil este să ieşiţi din reţea. Oricum, fb va fi uitat în scurtă vreme. La fel cum am zis că IPO fb va fi un eşec.
Una din previziunile anului trecut despre 2013 este schimbarea brutală a platformei de mesagerie. Altă aplicație de socializare, altă modalitate de comunicare. Mai simplă , rapidă , universală. Ceva între twitter și facebook, dar fără dezavantajele celor două. Din partea clientului: obligația de a asista pasiv la șuvoiul de tâmpenii debitate de 80% din colegii de rețea sau platitudinile altor 19%. S-ar putea să nu mă iertați pentru cinismul cifrelor, dar fiecare în sine aprobă rezultatul. Din partea serverelor: necesitatea de a stoca tot junkul respectiv, învechit în minutul în care a fost emis.
Internetul, amenințat pe de o parte de ACTA și fiii cu dezmembrarea sau impunerea granițelor teritoriale sau corporeale – nu e un secret că facebook vrea să baricadeze teritoriul cucerit; nu e un secret că țări precum China sau SUA vor să restricționeze traficul liber peste granița digitală. Problema este că fiecare trage linia graniței prin altă parte, deranjând pe ceilalți suficient de mult încât să fie în conflict. Acesta e norocul nostru și al rețelei mult prea complicate, nu cele câteva voturi pe o petiție. Vorba lui Mark Twain: dacă votul ar fi schimbat ceva, nu ne lăsau să mai votăm.
Revenind la tema propusă, NoBook = nb (cod de prototip – numit așa din mai multe motive):
1. NoBook va avea un client, extensibil și integrabil (cu tot ce mișcă deocamdată).
2. Mesajele nb nu vor fi stocate pe servere; vor avea un timp de latență pe rețea; recepția va transmite un mesaj de anulare a latenței, iar mesajul anulat va cădea pur și simplu din rețea (drop); nodurile și serverele din rețea au suficientă capacitate pentru a stoca mesajele în tranzit, fie și numai pentru o fracțiune de secundă.
3. Mesajele nb vor circula pe la toți clienții probabili, agregând toate adresele posibile ale destinatarului (nb, fb, gmail, e-mail, yahoo, aol, twitter, sms, etc) și încercând în secvență livrarea într-un client sau altul, primul client online găsit fiind selectat (conform priorității). Pentru mesajele urgente se poate livra în toate adresele găsite.
4. Agregarea adreselor se poate face prin accesarea colecțiilor de adrese deținute de fiecare din clienți – care își vor da acordul pentru partajarea liberă a acestora și identificarea legăturilor dintre diferitele conturi; toți participanții vor avea de câștigat prin faptul că agendele proprii se vor îmbogăți simultan cu ale altora; această îmbogățire/ asociere a diverselor conturi va face mai ușoară unificarea conturilor de acces, inevitabilă la un moment dat;
5. Avantajul agregării adreselor va fi evident când cineva ar lansa un apel către: “doctor, cel mai apropiat de aici” – iar clientul va transmite mesajul tuturor doctorilor găsiți online în apropierea apelantului; nu vom analiza dezavantajul mai obscur al unui răufăcător care ar putea cunoaște dintr-o dată toate adresele unui utilizator; ele pot fi cunoscute cu minim efort chiar și acum; dar în condițiile noului sistem, adresele răufăcătorului ar fi legate în agendă cu adresele victimei și cu atât mai ușor de investigat; țineți minte reciprocitatea și îmbogățirea simultană a agendelor;
6. Fiecare mesaj ar avea un ID unic sau fiecare client/apelant/destinatar ar avea un ID unic? Hai să zicem că oricum mesajul are acest ID și că restul sunt de fapt chiar adresele; Ce ne interesează este ca replica unui mesaj ajuns într-un cont de mai sau alt tip de messenger să fie întoarsă la apelantul inițial; aici ar fi o oarecare discuție; hmmm, să vedem… pluginuri pentru ceilalți clienți de mail, mess, fb? exact.
7. Ne interesează stocarea mesajelor? Banal; toată lumea face asta, inclusiv pe servere intermediare, backup de servere etc; la CIA, FBI, SRI… Văleu. Hai să fie doar la sursă și destinație, dacă vor; ce spuneți de asta?
8. Am vaga impresie că descriu un sistem existent care nu e încă folosit la scară largă; dar va fi.
Mă întreb: colegii mei ce păreri au? Unii s-ar părea că vor fi surprinși de vestea colonizării planetei Marte, deși se ocupă cu gândirea anticipatoare și cu investigarea viitorului. Alții mi-ar spune că Marte e deja colonizat și că doar ni se pregătește dezvăluirea cât mai puțin catastrofală a acestui fapt.
Ce știu, este că armata are tehnologii cu 50 de ani peste comercial, deși ne arată tancuri și armament de zici că-s îmbinate cu traforelu și lipici din clei de oase. Or fi filme făcute acum 60 de ani. Când ne spune Obama că vom ajunge pe Marte? Peste 15 ani? Atunci armata este deja de 35 de ani acolo.
Fără îndoială, România crește proști!
Feb 24 2013
Euroconference 2014 or bust?
Eurocon 2013 se apropie. E binecunoscută evoluția candidaturii României la pentru Eurocon 2014 și rezultatul final obținut, mai precis, oportunitatea de a organiza Euroconference 2014 în România.
Pentru cei care nu știu, ofer momentele importante în rezumat: 2011, la Eurocon Stockholm a fost anunțată probabila candidatură a României pentru 2014. (A fost și pentru 2013, dar să zicem că nu se pune). Pe parcurs, SRSFF a luat decizia de a nu mai susține această candidatură. Având totuși oportunitatea de a readuce România pe harta europeană a SF-ului, personal am anunțat conducerii de atunci a SRSFF necesitatea și dorința personală de a continua acest demers. Fiind o acțiune asumată personal, neavând contracandidat, nimeni nu ar fi avut argumente împotrivă. În definitiv, un Eurocon este organizat de un fandom, de pasionații de SF și nu neapărat de organizații sau cluburi. Trebuie să nu uităm că aceste organizații sau cluburi există datorită oamenilor care se grupează sub aceste “reuniuni de interese”.
Se știe cum a decurs candidatura, având la bază un proiect financiar solid, cu un buget echilibrat, cu o locație deja stabilită. Doritorii vor primi toate detaliile. Partea neplăcută a candidaturii a avut două cauze, una internă și alta externă. Cea internă, a fost destul de dezbătută ulterior, datorată votului negativ acordat României de către unii membri ai delegației, pretextul că nu au fost anunțați din timp asupra candidaturii fiind ușor ridicol.
Cauza externă a neplăcerilor este oarecum mai internațională, punând sub semnul întrebării corectitudinea anumitor persoane din conducerea ESFS și principiile pe care este construită această asociație. Mai precis, Dave Lally președinte al ESFS la momentul Eurocon 2012 a susținut dincolo de normele acceptate candidatura Irlandei, competitorul anunțat pentru Eurocon 2014. Lobby-ul intens promovat de distinsul domn, alături de simpatia creată prin repetatele candidaturi eșuate ale Irlandei, au făcut ca un ghid turistic ilustrând baruri și hoteluri să câștige. În prealabil, Dave Lally luându-și libertatea de a anunța fără temei că România nu își va susține candidatura.
Această din urmă evoluție fiind ținta unor proteste atât din partea mea cât și din partea delegaților altor țări, proteste pe care le dorim concretizate în măsuri care să readucă onorabilitatea în ESFS.
Am rezumat cele de față pentru ca cei care se consideră parte a fandomului românesc să poată decide și să contribuie sau nu la continuarea proiectului Euroconference 2014 – România. Având în ultimul an de suferit de pe urma acestei inițiative personale, în condițiile în care în ultima perioadă am pornit alte proiecte sincer egoiste, vă ofer inițiativa în a decide continuarea sau oprirea proiectului Euroconference 2014, rezultat final care trebuie anunțat la Kiev în cadrul ședințelor ESFS de la Eurocon 2013. După cum am spus, nu mă voi implica indiferent de varianta aleasă.
În cazul în care cineva dorește să se informeze, îi pot pune la dispoziție propunerea susținută la Eurocon 2012, draftul de buget, împreună cu propunerea de locație și componența echipei de organizare a evenimentului, care își asumă bugetul, organizarea și eventualele beneficii sau pierderi.
Later edit
O anumită persoană, foarte viguroasă în partea sa mai cărnoasă, a comentat acest articol. Toate bune şi frumoase, până când a rămas fără argumente. Şi atunci, ca în multe alte ocazii a preferat s-o arunce în public cu afirmaţii jignitoare. Respectiva persoană face exact acelaşi oficiu ca jurnalistul de la Antenă când filmează un accident pe DN1, la ieşirea din Sinaia, blocând circulaţia cu carul de reportaj, în loc să ajute lumea s-o ia din loc mai repede. Orice iniţiativă care-i pute, având un nas deosebt de sensibil, este pândită de respectivul. Dacă iese bine, a fost făcută cu ignorarea… şi începe lista. Dacă iese prost, începe s-arunce cu noroi şi alte materii organice. Oricum ar fi, lumea se dă pe lângă el, să-i pupe poala de deţinător al adevărului subiectiv şi urlat, ca să nu cumva să devină ţinta ad-hoc. Nu pare nimeni să îndrăznească a-l contrazice pe acest moştenitor al feliei literare sefiste.
Călare pe felie, mai puţin distinsul, urlă şi ameninţă imitând pe unul şi pe altul din tribunii ţării, fiind el farul unei Constanţe mai nordice, fără acces la Marea Neagră sau la orice mare sau mică, dar cu pretenţii de Statuie a Libertăţii.
A se lăsa domnu’ Ursu. Pretenţiile de mecena şi spumele la gură nu merg bine împreună. Put.
By Eugen Lenghel • Reflectii 0