Eurocon 2013 se apropie. E binecunoscută evoluția candidaturii României la pentru Eurocon 2014 și rezultatul final obținut, mai precis, oportunitatea de a organiza Euroconference 2014 în România.

Pentru cei care nu știu, ofer momentele importante în rezumat: 2011, la Eurocon Stockholm a fost anunțată probabila candidatură a României pentru 2014. (A fost și pentru 2013, dar să zicem că nu se pune). Pe parcurs, SRSFF a luat decizia de a nu mai susține această candidatură. Având totuși oportunitatea de a readuce România pe harta europeană a SF-ului, personal am anunțat conducerii de atunci a SRSFF necesitatea și dorința personală de a continua acest demers. Fiind o acțiune asumată personal, neavând contracandidat, nimeni nu ar fi avut argumente împotrivă. În definitiv, un Eurocon este organizat de un fandom, de pasionații de SF și nu neapărat de organizații sau cluburi. Trebuie să nu uităm că aceste organizații sau cluburi există datorită oamenilor care se grupează sub aceste “reuniuni de interese”.

Se știe cum a decurs candidatura, având la bază un proiect financiar solid, cu un buget echilibrat, cu o locație deja stabilită. Doritorii vor primi toate detaliile. Partea neplăcută a candidaturii a avut două cauze, una internă și alta externă. Cea internă, a fost destul de dezbătută ulterior, datorată votului negativ acordat României de către unii membri ai delegației, pretextul că nu au fost anunțați din timp asupra candidaturii fiind ușor ridicol.
Cauza externă a neplăcerilor este oarecum mai internațională, punând sub semnul întrebării corectitudinea anumitor persoane din conducerea ESFS și principiile pe care este construită această asociație. Mai precis, Dave Lally președinte al ESFS la momentul Eurocon 2012 a susținut dincolo de normele acceptate candidatura Irlandei, competitorul anunțat pentru Eurocon 2014. Lobby-ul intens promovat de distinsul domn, alături de simpatia creată prin repetatele candidaturi eșuate ale Irlandei, au făcut ca un ghid turistic ilustrând baruri și hoteluri să câștige. În prealabil, Dave Lally luându-și libertatea de a anunța fără temei că România nu își va susține candidatura.

Această din urmă evoluție fiind ținta unor proteste atât din partea mea cât și din partea delegaților altor țări, proteste pe care le dorim concretizate în măsuri care să readucă onorabilitatea în ESFS.

Am rezumat cele de față pentru ca cei care se consideră parte a fandomului românesc să poată decide și să contribuie sau nu la continuarea proiectului Euroconference 2014 – România. Având în ultimul an de suferit de pe urma acestei inițiative personale, în condițiile în care în ultima perioadă am pornit alte proiecte sincer egoiste, vă ofer inițiativa în a decide continuarea sau oprirea proiectului Euroconference 2014, rezultat final care trebuie anunțat la Kiev în cadrul ședințelor ESFS de la Eurocon 2013. După cum am spus, nu mă voi implica indiferent de varianta aleasă.

În cazul în care cineva dorește să se informeze, îi pot pune la dispoziție propunerea susținută la Eurocon 2012, draftul de buget, împreună cu propunerea de locație și componența echipei de organizare a evenimentului, care își asumă bugetul, organizarea și eventualele beneficii sau pierderi.

Later edit

O anumită persoană, foarte viguroasă în partea sa mai cărnoasă, a comentat acest articol. Toate bune şi frumoase, până când a rămas fără argumente. Şi atunci, ca în multe alte ocazii a preferat s-o arunce în public cu afirmaţii jignitoare. Respectiva persoană face exact acelaşi oficiu ca jurnalistul de la Antenă când filmează un accident pe DN1, la ieşirea din Sinaia, blocând circulaţia cu carul de reportaj, în loc să ajute lumea s-o ia din loc mai repede. Orice iniţiativă care-i pute, având un nas deosebt de sensibil, este pândită de respectivul. Dacă iese bine, a fost făcută cu ignorarea… şi începe lista. Dacă iese prost, începe s-arunce cu noroi şi alte materii organice. Oricum ar fi, lumea se dă pe lângă el, să-i pupe poala de deţinător al adevărului subiectiv şi urlat, ca să nu cumva să devină ţinta ad-hoc. Nu pare nimeni să îndrăznească a-l contrazice pe acest moştenitor al feliei literare sefiste.

Călare pe felie, mai puţin distinsul, urlă şi ameninţă imitând pe unul şi pe altul din tribunii ţării, fiind el farul unei Constanţe mai nordice, fără acces la Marea Neagră sau la orice mare sau mică, dar cu pretenţii de Statuie a Libertăţii.

A se lăsa domnu’ Ursu. Pretenţiile de mecena şi spumele la gură nu merg bine împreună. Put.

Fără îndoială, România crește proști!

Avem teren agricol. După un an cumplit, de secetă, guvernul îi pedepsește pe producători cu impozitul forfetar, la o producție imposibil de realizat. În loc să-i subvenționeze pe producători, îi îngroapă cu taxe injuste, ca să-i forțeze să-și dea pământul pe nimic la asociații (conduse de mai marii țării) sau la străini. Iar cei care ajung totuși în piață sunt amenințați de piețari (nu zic țigani) ca să-și dea pe nimic tot ce aduc.

Asta în timp ce roșiile pătrate din Olanda sau mai știu eu de unde, intră pe la Pucheni, fără vamă concurând neloial producția internă.

Acceptați gustul de plastic cu lemn? Hrana din închisoare are standarde mai bune.

România e un Titanic deja lovit.

Se tot discută despre îmbunătățirea randamentului în ce privește combustibilul legat de zbor. Sunt studii care arată că reducerea duratei de zbor cu 10 minute ar reduce consumul cu circa 4500 de litri și reducerea emisiilor de carbon cu peste 13 tone. Decolarea se face în circa 3 minute și costă 1500-2000 de litri. Mai mult, efortul depus la decolare trebuie să ia în seamă și această greutate suplimentară. Aterizarea este mai puțin costisitoare, consumând sub 1000 de litri.

Ce este surprinzător este că tehnologii din domeniul aviației se muta la sol, pătrunzând cu succez în transporturile pe cale ferată sau asociate, cum ar fi TGV și MAGLEV. În special MAGLEV este foarte aproape de zbor, fiind legat de sol (calea de rulare) doar prin perna magnetică. Această din urmă tehnologie nu are absolut deloc succes în aviație, deși ar face decolarea mai ușoară, mai sigură și mult mai puțin costisitoare.

Decolarea pe șină este aplicată pe portavioane de multă vreme, în sistemele de catapultare. Toto felul de alte inovații și-au făcut locul pe acolo, așa că nu m-ar mira deloc să aflu de catapulte magnetice în funcțiune, la fel cum au fost și proiecte de tunuri magnetice.

Ce ar însemna pentru aviație trecerea la decolare MAGLEV? Reducere enormă de combustibil, consumul per minut la decolare fiind de 3-4 ori mai mare decât maximul consumului de croazieră. Siguranță la decolare, abaterea de la traseu fiind imposibilă. Oprirea zborului în orice moment dacă se identifică probleme la sistemele avionului. Eliminarea perioadelor de folosirea a motoarelor în suprasarcină la decolare, cauza cea mai frecventă a incapacitării acestora. Reducerea la aproape zero a vibrațiilor la decolare, iarăși o cauză cunoscută de reducere a caracteristicilor de fiabilitate a unui aparat de zbor.

Fără îndoială, aterizarea ar putea profita la fel de bine de MAGLEV. Eliminarea șocului la aterizare sau reducerea lui merită de o mie de ori banii, fiecare călător ar fi fericit să nu audă nici duruiala roților pe tarmac la decolare, sau golul de aer la desprindere sau mica prăbușire la aterizare, continuată cu deruta piloților strângând manșele. Ușor de închipuit o aterizare pe noapte, cu ploaia bătând sălbatic în hublouri, cu o furtună care împinge avionul dincolo de centrul pistei.

Da, ar trebui adaptate pistele, aeroporturile, avioanele și toate prostiile de genul ăsta, care sunt cam la fel de pe vremea lui Blériot. Nu e vorba de siguranța pasagerilor ci mai mult de siguranță făcutului de bani, de-asta și-au pierdut companiile de aviație cotele și uneori existența. Pentru că partea financiară era prioritară. Când te ocupi de clienți, oamenii nu te uită.

Ca să închei: la naiba, este 2013, de ce mai zburăm ca în 1913? Zborul cu reacție fusese deja inventat de Coandă, nu?